FOTO/VIDEO – ASR Principele Nicolae, la Bistrița: Cea mai dragă amintire despre Regele Mihai

Sala mare a Palatului Culturii a fost plină, ieri seară: Aproape patru sute de bistrițeni au venit să-l asculte pe ASR Principele Nicolae. Figurile legendare ale MS Regele Mihai I și Corneliu Coposu au fost evocate la Bistrița, cu prilejul lansării unei apariții speciale: albumul „Bunicul meu, Regele Mihai”.

O apariție editorială absolut specială – cartea-album Bunicul meu, Regele Mihai – a fost prezentată ieri seară la Palatul Culturii din Bistrița.

Albumul reprezintă o adevărată incursiune în viața de familie a Majestății Sale.

Fotografiile au fost selectate de Nicolae al României, din dorința de a ni-l prezenta pe Regele Mihai în ipostaza în care l-a cunoscut el însuși: cea de bunic, de cap al familiei și rege.

Veți întâlni în aceste pagini o perspectivă inedită, de care doar noi, familia, ne-am bucurat până acum. Mihai știa mereu cum să ne aducă un zâmbet pe buze, reușind totodată să ne învețe ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea. Sunt lecții a căror valoare o simt acum”, mărturisea Principele Nicolae al României.

Evenimentul a fost organizat de Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, împreună cu Asociația Principele Nicolae. 

La Bistrița, înainte de prezentarea albumului, a fost proiectat filmul produs de Marilena Rotaru – „Regele Mihai în fața neamului său”. Realizatoarea a și mărturisit, citându-l pe Vladimir Volkoff, că „Regele Mihai este amurgul poveștii. Principele este povestea însăși…

Principele Nicolae a dezvăluit celor prezenți o latură mai puțin cunoscută a MS Regele Mihai. Aceea de bunic, pasionat de mașini și mecanică. Diplomat, calm și modest, chiar și atunci când nu mai avea palate și nimeni nu îl recunoștea drept rege. Era capabil să-și construiască singur piesele lipsă de la mașină, a povestit amuzat ASR Principele Nicolae.

Rememorând prima vizită a MS Regele Mihai, în 1992, ASR Principele Nicolae a mărturisit că atunci a fost momentul în care l-a perceput ca rege. „Când lumea striga numele lui, am înțeles cât de iubit în România… Am înțeles că nu mai este doar bunicul meu, ci că trebuie „împărțit” cu toți acei români care îl iubeau…”, a povestit emoționat ASR Principele Nicolae.

Albumul poate fi achiziționat de AICI.

ASR Principele Nicolae Bistrita ASR Principele Nicolae Bistrita 2 ASR Principele Nicolae Bistrita 4 ASR Principele Nicolae Bistrita 5 ASR Principele Nicolae Bistrita 6 ASR Principele Nicolae Bistrita 7 ASR Principele Nicolae Bistrita 9 ASR Principele Nicolae Bistrita 10 ASR Principele Nicolae Bistrita 12 ASR Principele Nicolae Bistrita 14 ASR Principele Nicolae Bistrita 15 ASR Principele Nicolae Bistrita 19 ASR Principele Nicolae Bistrita 20 ASR Principele Nicolae Bistrita 25

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: