10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Bărbatul ce și-a lovit cu securea partenerul de pahar, reținut! Cât are de stat în spital victima

O ceartă ce a degenerat în lovire cu securea a avut loc duminică noaptea, în Orosfaia. Altercația a fost anunțată doar luni dimineață. Polițiștii au identificat făptașul, ieri l-au audiat și l-au reținut pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentat instanței judecătorești.

Duminică noaptea, în jurul orei 22:00, la barul din Orosfaia stăteau de vorbă doi bărbați. Ambii de 42 de ani, unul din Orosfaia și unul din Comlod.

La un moment dat, au început să se certe, iar cel din Orosfaia a luat securea și l-a lovit de mai multe ori pe partenerul său de pahar.

Apoi, l-ar fi amenințat că îl omoară, dacă spune cuiva cele întâmplate. Victima a agonizat și a sângerat toată noaptea, pentru ca, în cele din urmă, să sune la 112.

Aceasta a solicitat o ambulanță, care l-a găsit în stare gravă, cu multiple plăgi și traumatisme. L-au transportat de urgență la spital. În urma analizării stării acestuia și depistării tuturor traumatismelor suferite, medicii au stabilit că va avea nevoie de aproximativ o lună de zile ca să se vindece.

Polițiștii au început și ei verificările, l-au identificat pe făptaș și l-au dus la sediul IPJ BN pentru audieri.

„La data de 23 iulie a.c., față de un bărbat de 42 de ani din Orosfaia, comuna Milaș, cercetat pentru infracțiunea de lovirea sau alte violenţe, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Mai multe puteți citi AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.