18.6 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

Bistrița, tot mai poluată și mai zgomotoasă – susține raportul Agenției de Mediu BN

Bistrița devine, de la an la an, tot mai plină de praf și gălăgie. Reprezentanții APM BN au explicat că în oraș, șantierele deschise sunt unul dintre factori. Iar cea mai zgomotoasă stradă e strada Libertății.

Sever Roman, șeful Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, a prezentat azi situația privind calitatea aerului și a zgomotului în Bistrița.

Conform acestuia, per ansamblu, situația este încă normală. Dar a crescut poluarea cu praf și cea fonică.

În 2021 au existat 3 depășiri ale cotelor permise la Ozon și 7 depășiri la praf.

În 2022, până la început de noiembrie, au existat 11 depășiri la praf și una la Ozon.

„Aceste depășiri au ca principală cauză fenomenele meteo nefavorabile, creșterea consumului de combustibil și șantierele multiple deschise”, a declarat Sever Roman.

În ceea ce privește poluarea fonică, și aici se înregistrează creșteri față de anul trecut.

În anul 2021 s-au înregistrat 15 depășiri după cum urmează:

  • 6 depășiri ale limitei minime admise, fără să fie depășită limita maximă – 5 în municipiul Bistrița și 1 la Prundu Bârgăului
  • 4 depășiri ale limitei admise (70dB) în cazul străzilor de categorie tehnică II, din municipiul Bistrița;
  • 4 depășiri la limită incintă industrială: 3 în zona industrială Leoni Bistrița și una în zona industrială Dan Steel Beclean;
  • o depășire la limită în piață agroalimentară Năsăud.

În perioada ianuarie – octombrie 2022 s-au înregistrat 23 de depășiri ale limitei minime admise, fără să fie depășită limita maximă, pe străzile de categorie tehnică I (limită 75-85 dB) din municipiul Bistrița și anume:

  • 9 depășiri pe str. Libertății (max 79,61 dB în februarie 2022);
  • 4 depășiri în intersecția str. Libertății – str. P. Maior – B. Independenței – str. Sigmirului (max. 79,31dB în luna august 2022);
  • 7 depășiri pe Bulevardul Independenței (max. 78,8 dB în luna iunie 2022);
  • 3 depășiri în intersecția B-dul Independenței – str. Odobescu – str. G. Șincai – str. Gării (max. 78,2 dB în luna iunie 2022)” a explicat directorul APM BN.

Conform aceluiași raport, nu avem probleme cu radioactivitatea. Valorile înregistrate la noi în județ sunt la jumătatea valorii de atenționare.

Detalii în raportul de mai jos:

poluare cu praf si fonica in Bistrita

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...