24.8 C
Bistrița
marți, septembrie 1, 2026

Bistrița va avea ocazia să împrumute de la Amsterdam, Nisa sau Barcelona bune practici de dezvoltare cu tehnologii avansate

Bistrița se numără printre cele 5 orașe din țară care au fost selectate de Comisia Europeană pentru a lua parte la programul „100 Intelligent Cities Challenge”. Acesta facilitează schimbul de bune practici între orașe din UE, pentru o dezvoltare ecologică și durabilă, utilizând tehnologii avansate.

Potrivit basilica.ro, 193 de orașe și asociere de orașe din 20 de țări din UE și-au manifestat interesul pentru programul Comisiei Europene. Până în prezent au fost selectate 90 de localități. Din România vor lua parte la program orașele Arad, Galați, Iași, Timișoara și Bistrița.

10 orașe vor avea rolul de mentor și vor ajuta cu sfaturi și exemple celelalte orașe. Este vorba despre: Aarhus, Amsterdam, Anvers, Barcelona, Espoo, Hamburg, Nisa, Porto, Rijeka și Singapore.

Practic, orașele implicate în program vor primi orientări de înaltă calitate și personalizate de la orașele-mentor selecționate. Experții Comisiei Europene și specialiștii orașelor-mentor vor oferi consiliere pe tematicile propuse de orașele aplicante.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: