24.5 C
Bistrița
joi, august 20, 2026

Bistrițenii sunt invitați să participe sâmbătă la Procesiunea de Florii

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la Bistrița va avea loc a patra ediție a Procesiunii de Florii, în sâmbăta de Florii, 31.03.2018 începând cu orele 17.00, la biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” de pe strada A. Odobescu.

Aici Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei va binecuvânta ramurile de salcie care vor fi oferite credincioșilor.

Procesiunea religioasă se va desfășura pe următorul traseu: str. A. Odobescu, Bulevardul Republicii, Piața Petru Rares, Piața Unirii – Protopopiatul Ortodox: la biserica de la „Corona” se va oficia, la orele 18.00, slujba Vecerniei.

Această manifestare duhovnicească ne aduce aminte de drumul pe care L-a parcurs Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Pătimirile și Învierea Sa din morți. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va fi însoțit de preoți, diaconi, călugări și o mulțime mare de credincioși cu ramuri de salcie în mâini. Vă așteptăm cu mult drag la această manifestare religioasă…!”, a transmis preotul Emanuel Vidican.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: