19.4 C
Bistrița
luni, mai 11, 2026

Cadou inedit, din partea Spitalului Județean Bistrița: Va fi deschis abia peste 100 de ani

Un cadou special – pregătit și oferit ieri de cei de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița!  Conducerea unității și-a adunat speranțele si năzuințele într-o capsulă a timpului – îngropată aproape de fundația spitalului.

Este, practic, un manifest pentru viață, transmis ieri, de conducerea Spitalului Județean, când s-a pus și piatra de temelie a noului pavilion.

FOTO/VIDEO: 20 de preoți au pus piatra de temelie a noului corp de spital din Bistrița

Conducerea spitalului a decis să lase și un mesaj special… pentru viitor.

Mesajul a fost îngropat într-o capsulă a timpului la baza clădirii, menită să conserve prezentul.

Reușite, planuri și dorințe de a face bine au fost puse la păstrare drept simbol și punct de referință pentru generațiile viitoare.

„În 2123, când deschideţi această „Capsulă a timpului”, să păstraţi tradiţia grijii pentru viaţă”

Într-o atmosferă solemnă, întregul mesaj a fost redat publicului prezent de către managerul spitalului Gabriel Lazany. Mesajul a fost apoi sigilat cu atenție și introdus într-un mic mausoleu din beton. Se dorește astfel ca el să devină în timp un adevărat izvor istoric pentru generațiile următoare.

Numărătoarea inversă a început și se va opri doar în ziua de 23 martie 2123. Conținutul scrisorii pentru viitor poate fi citit mai jos:

„Din respect pentru oameni clădim pentru sănătate și punem piatra de temelie a celui mai mare și important proiect medical și anume Extinderea Pavilionului Spitalului de Urgență Bistrița prin contruirea unui corp de clădire nou cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.

O investiţie de referinţă, pentru viaţă. Însă proiectele în sănătate, modernizarea şi reabilitarea vechiului Spital şi Secţiilor externe au început încă din 2012.

Aşadar, sănătatea în Bistriţa-Năsăud este de peste 10 ani de zile pe primul loc, iar voi cei de acum, în 2123, când deschideţi această „Capsulă a timpului”, să păstraţi tradiţia grijii pentru viaţă.

Nu ştim cum va arăta Spitalul la 100 de ani de la această zi importantă pentru noi, dar sperăm că este tot un loc al medicilor dedicaţi, prelungiri ale mâinii lui Dumnezeu pe Pământ, aparatură ultramodernă, cum există la noi, acum, la nivelul anului 2023, iar spitalul este un simbol al respectului pentru viaţă.

Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toţi şi să ne călăuzească faptele spre a face bine pentru oameni, mereu. Semnăm şi ne asumăm finalizarea clădirii pentru sănătate, pentru şansa la viaţă”.

Adela Cosma 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...