Capsula timpului descoperită între ruinele școlii din Lușca va fi expusă la Arhivele din Bistrița! Detalii uimitoare despre năsăudenii de demult

La începutul lunii septembrie, între ruinele fostei școli din cartierul năsăudean Lușca, era descoperită o sticlă cu un tulburător mesaj scris în 1939. „Capsula timpului”, cum a fost numită descoperirea în comunitatea din Lușca, a fost predată la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud. Un reportaj Scena 9 ne dezvăluie câteva detalii uimitoare despre oamenii locului.