Cel mai frumos moment, în duminica de Paști, a rămas acesta: după miezul nopții, după ce s-a sfârșit cu bine slujba de Înviere, după o sâmbătă strepezită de gânduri, spaime și emoții de toate culorile – să pregătim masa de duminică dimineață.
Pe un prosop nou, în fiecare an, așezăm câteva ouă roșii, pască, trei felii de cozonac, anafură și tradiționala farfurioară cu bănuț.
Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul, și pământul, și cele de dedesubt…
Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit…
Sunt doar câteva clipe de pace în care putem să admirăm tabloul armonic. Pentru că în curând năvălesc peste el copiii. Cu voci zgomotoase care sparg în cioburi mărunte, inofensive, tot echilibrul mesei.
Se vor repezi iar la farfuria cu ou roșu și bănuț, în care trebuie să se spele fiecare pe ochi, șoptind Hristos a Înviat. Vor începe iar certurile în legătură cu cine ia bănuțul…
– Cine se trezește ultimul ar trebui să ia bănuțul, spune tradiția…
– Anul viitor te rog să pui în farfurie trei bănuți! În felul ăsta toată lumea va fi mulțumită…
– Perfect, așa am să fac…!
– Nu cred că e voie să punem trei… Nu se poate să schimbăm noi tradițiile după cum ne taie capul…
– Ba da, clipocește răspunsul categoric. Tradițiile trebuie să te facă fericit. Și pe tine și pe mine… Dacă nu sunt bune, să le îndreptăm…!
Unul dintre ei deschide fereastra. Plouă mărunt, încă de azi noapte.
Ploaia s-a pornit – măruntă – imediat după slujba de Înviere. Bine că n-a plouat în timpul slujbei… șoptește copilul. Sper că au ajuns toți acasă cu lumina întreagă…!
– Poate vrei să spui „cu lumânarea nestinsă”! Așa ar fi corect…
– Bine, bine. Bine că ești tu deșteaptă…!
Să ne curățim simțirile… Și să-l vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii…
Și poate măcar în ultimul ceas să nu mai așteptăm minuni de la Dumnezeu.
Să nu-i mai cerem nimic.
Nici măcar sănătate, nici prieteni de nădejde. Nici înțelepciune.
Să-l respirăm precum aerul.
Să-l resimțim înăuntrul nostru adânc, subțiratic, firav – plimbându-se prin noi ca printr-o sufragerie – desculț și neputincios…
Să-l lăsăm să se mai și odihnească.
