20.9 C
Bistrița
vineri, iulie 17, 2026

Dacă ai visat la un sejur la PANORAMIC COLIBIȚA, acum e momentul! AFLĂ cum te poți caza cu 20 la sută discount

Hotel Panoramic ****, inaugurat în această vară, în Colibița, s-a impus rapid ca una dintre cele mai căutate destinații turistice din Bistrița-Năsăud, sute de turiști din toată țara alegând să-și petreacă aici vacanța de vară.

Fie vară, toamnă sau iarnă, oferta Panoramic Colibița rămâne tentantă. Piscina cu apă încălzită (până la 38 grade) poate fi folosită indiferent de vreme! Iar nu de puține ori, cei care au ales o vacanță la Panoramic Colibița au fost uimiți să constate că pot înota sau se pot trezi în mijlocul norilor. Construcția în terase oferă mereu o panoramă uimitoare și unică, cu vedere totală asupra lacului Colibița.

Turiștii cazați aici au tot confortul visat. Se pot caza inclusiv în camere care au jacuzzi pe terasă, din care pot savura cafeaua având în față un peisaj idilic. Sau pot încheia seara tot în jacuzzi, cu un vin bun, printre stele.

Mâncarea este servită turiștilor în regim „bufet suedez”, astfel că aceștia pot alege (fie că e mic dejun, prânz sau cină) dintr-un bufet generos, cu de toate, inclusiv desert la fiecare masă. Meniul mizează mereu pe ingrediente și produse locale, majoritatea furnizorilor fiind firme din Bistrița-Năsăud. Fiecare cazare include și micul dejun în preț, iar prânzul și cina se pot adăuga, la cerere, în pachetul turistic.

De asemenea, cei cazați au incluse toate facilitățile: acces la piscină, saune, cinema, fitness în aer liber, sala de jocuri video, biciclete pentru plimbări, foc de tabără, acces la zona de grill, sala de conferințe.

Oferta lunii OCTOMBRIE la Panoramic Colibița: cazări cu DISCOUNT de Luni și până Joi

Cei care au visat la o vacanță la Panoramic Colibița și nu și-au găsit timp sau aveau alte planuri, pot trăi ACUM experiența de a fi turist aici și toamna, la fel de intensă ca vara, sau poate mai intensă, având în vedere că te poți bucura de piscină când afară e frig sau plouă, încercând noi senzații de vacanță. La același etaj cu piscina este și sauna uscată și cea umedă sau salonul de masaj, astfel că aveți asigurat tot confortul.

Turiștii care aleg să se cazeze aici în luna Octombrie, de Luni și până Joi plătesc mai puțin cu 20 la sută din prețul de listă dacă optează pentru un sejur de 3 zile în acest interval. Pentru cazările de o noapte de Luni și până Joi, discountul oferit este de 15 la sută.

Hotel Panoramic a fost gândit pentru familiile cu copii sau grupurile de prieteni, astfel că majoritatea apartamentelor sunt suficient de generoase pentru a primi mai mulți oaspeți în ele. Apartamentele au o mică bucătărie inclusă, iar unele au chiar și dressing, iar designul interior este unic în fiecare zonă de cazare. Trei dintre camerele hotelului au jacuzzi pe terasă, iar atunci când faceți o rezervare urmăriți descrierea fiecărui apartament pentru a vă asigura că ați rezervat ceea ce doriți.

Pe www.panoramic-colibita.ro puteți vedea toate camerele și facilitățile oferite aici, inclusiv pentru team-buildinguri (sala de conferințe, sala de cinema). Mai multe imagini puteți găsi pe pagina de Facebook Panoramic Colibița sau pe Instagram panoramic.colibita  Recepția poate fi contactată oricând, la numărul de telefon 0363 408 918.

Sistemul oficial de rezervare al hotelului, unde puteți vedea fiecare cameră sau apartament, prețurile și facilitățile oferite, poate fi accesat AICI.

Mai multe despre Panoramic Colibița puteți citi aici:

FOTO FABULOS! Hotelul PANORAMIC își deschide porțile și-ți permite să admiri lacul Colibița dintr-o spectaculoasă piscină

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.