17.2 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 4, 2026

Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților

Deputatul PSD Daniel Suciu va fi vicepreședinte al Camerei Deputaților, anunță presa centrală. Asta după ce ieri a fost făcut public faptul că bistrițeanul Vasile Dâncu va fi ministrul Apărării.

Noua alianță a PNL cu PSD aduce schimbări și în Parlamentul României. Surse politice au dezvăluit pentru PS News cine sunt oamenii aleși de social-democrați pentru scaunul de vicepreședinte al Camerei Deputaților și respectiv al Senatului.

Astfel, Daniel Suciu este propus pentru funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, alături de Ana Cătăuță.

„Vă mulțumesc pentru încredere! Nu m-am dat în lături niciodată de la noi responsabilități, nu am făcut-o nici acum”, a transmis deputatul Daniel Suciu, pe Facebook.

Nu este singurul bistrițean din PSD care prinde o astfel de funcție odată cu noua alianță. Ieri a fost făcut public faptul că bistrițeanul Vasile Dâncu va fi ministru al Apărării. Mai multe detalii AICI.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.