16.6 C
Bistrița
duminică, iunie 7, 2026

DE CITIT: Cărțile scriitoarei Han Kang, laureata Premiului Nobel, la Bistrița. Surâsul Catarinei, povestea sclavei care l-a dăruit lumii pe Leonardo da Vinci

În librăria Humanitas Bistrița au sosit cărțile scriitoarei Han Kang, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2024. Aici aveți la dispoziție „Vegetariana”, „Disecție”, dar și „Cartea albă”. Tot aici – fascinanta poveste a mamei lui Leonardo Da Vinci:

Caterina – Wafa-naka, adică Ochi-de-cer după cum i se spune între cerchezi, poporul mândru din care se trage – este o fată sălbatică și liberă ca vântul. Galopează pe platourile înalte ale Caucazului. Luptă precum un războinic, ascultă vocile copacilor, ale animalelor și ale zeilor.

Trăiește parcă în afara istoriei, până în clipa când tocmai istoria îi va schimba viața. Caterina devine o sclavă, o marfă ce va fi dată din mână în mână. Povestea ei este depănată rând pe rând de personajele cu care a interferat. Iar scenografia se schimbă spectaculos, de la lumea marilor migrații tătare la cea a corăbiilor doldora de mărfuri și a galerelor de sclavi din Răsărit. De la Bizanțul încă strălucitor, la Veneția puternică și coruptă și la Florența cu bresle și arte înfloritoare.

Este povestea unei cercheze devenite sclavă, care a oferit lumii unul dintre cele mai de preț daruri – pe fiul ei: Leonardo da Vinci.

Tot la librăria Humanitas Bistrița aveți ocazia să găsiți trei dintre cărțile laureatei Premiului Nobel pentru Literatură în 2024 – Han Kang.

Vegetariana – povestea unei alegeri care capătă o dimensiune sacră și periculoasă

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne.

Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră.

În curând, încercările apropiaților devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor abuzuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare și periculoase…

DE CITIT: Akwacke Emezi – „Frumusețea ta îmblânzește moartea”. Caragiale, într-o ediție de colecție, destinată colecționarilor și pasionaților de literatură

DE CITIT – Poezii pentru începători & inimioară: Florin Partene, într-un savuros dialog alături de Alex Frandeș

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...