16.3 C
Bistrița
joi, mai 14, 2026

Distracția la beție i-a ars la buzunare: Au sunat la 112 și au pus poliția pe drumuri

Bistrițenii au dat zeci de apeluri la 112 sau direct la dispeceratul Poliției Locale, în prima zi a anului. Pe doi bistrițeni însă, aceste apeluri i-au ars la buzunar. Beți fiind, au sunat la 112 ”de distracție”, punând poliția pe drumuri fără rost.

Prima zi a anului 2023 a fost una solicitantă pentru salvatorii și oamenii legii din Bistrița. Zeci de apeluri la 112 sau direct la dispeceratul Poliției Locale Bistrița au solicitat intervenția echipajelor de specialitate.

Unii însă au pus oamenii legii pe drumuri, așa că au fost amendați. A fost cazul a doi bistrițeni care, fiind în stare avansată de ebrietate au sunat la 112 fără un motiv întemeiat.

Echipajele Poliției Locale Bistrița au mers la locul solicitării, dar i-au amendat pe aceștia cu 1.000 de lei, respectiv 500 de lei.

Tot în prima zi a anului bistrițenii au sunat la 112 sau dispeceratul poliției locale Bistrița pentru:

  • scandaluri în familii – în unele cazuri impunându-se emiterea ordinului de protecție
  • tulburarea liniștii publice- muzică dată la maxim
  • blocarea porții/căii de acces de către mașini parcare necorespunzător
  • scandal cu ucraineni
  • persoană găsită inconștientă, care din păcate a fost declarată decedată
  • pericol în Piața Mică – s-au desprins cărămizi din acoperișul unei case

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...