29 C
Bistrița
luni, august 31, 2026

DOSAR PENAL pentru o bătrână de 83 de ani diagnosticată cu Covid. Cum a încălcat legea bătrânica:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cercetează penal o bătrână de 83 de ani din Măgura Ilvei. Aceasta a fost depistată pozitiv cu Covid-19. Cum a încălcat legea bătrânica:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cercetează penal o bătrânică de 83 de ani din Măgura Ilvei pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Totul după ce bătrâna a fost confirmată pozitiv cu Covid-19.

„La data de 08.05.2020 M. R. în vârstă de 83 de ani, domicilită în Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud a fost depistată pozitiv cu Covid-19, iar cu ocazia sosirii echipajului de ambulanță la domiciliul acesteia, a refuzat să fie transportată la Spitalul de Boli Infecțioase Bistrița, în vederea internării, existând riscul de răspândire a bolii”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

În momentul de față, toți cei care sunt depistați pozitiv cu noul Coronavirus sunt internați în spital, chiar și împotriva voinței lor. Regula se aplică și celor asimptomatici. Acesta este primul dosar penal deschis pentru refuzul de internare.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: