5 C
Bistrița
luni, decembrie 9, 2024

Elevii și profesorii NU au voie la examenele naționale cu o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius

Noi reguli și restricții au fost publicate de Ministerul Educației și cel al Sănătății. Potrivit unor infografice, temperatura corporală permisă elevilor și profesorilor la examenele naționale este de 37,3 grade Celsius.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că temperatura stabilită pentru accesul în spații comerciale al persoanelor este de 37,3 grade Celsius. Arafat și-a justificat această limită spunând că „referința a fost luată de la Organizația Mondială a Sănătății”.

Conform Edupedu.ro, examenele naționale se vor desfășura în condiții speciale de securitate. Una dintre condiții se referă la temeratura corporală a elevilor și profesorilor.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar vor elabora și aproba o procedură proprie. Prin acestea se stabilesc modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a examenelor.

Va fi stabilit și un circuit de intrare și ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic. De asemenea, se va stabili și modul de realizare a igienizării / dezinfecției unității de învățământ.

La intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura. Aceasta nu trebuie să depășească 37,3°C.

Un cadrul medical va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților. În situația în care un elev sau un cadru didactic prezintă simptome, accesul în unitatea de învățământ nu i se va permite. I se va recomanda să se adreseze medicului de familie, pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament.

Sunt permise și măștile artizanale

Un ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației stabilește și condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională. 

Nu vor fi mai mult de 10 elevi în clasă. Pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, iar în pauze vor ieși simultan maximum două grupe de elevi.

În timpul pauzei clasa va fi aerisită. Înainte și după ore se va face dezinfectarea cu biocide a claselor.

Sunt permise și măștile artizanale, nu numai cele medicale.

În premieră, se prevăd și reguli minimale pentru dotarea și igienizarea grupurilor sanitare. Acestea trebuie să aibă dezinfectant pentru mâini la intrare și hârtie igienică în fiecare cabină. Din toalete nu trebuie să lipsească săpunul lichid, dispenserul, prosoapele de hârtie sau uscătorul pentru mâini. 

Mai multe detalii despre acest subiect puteți afla AICI.

Foto @ Edupedu.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: