8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

FOTO: A nins ca-n povești, la Alpina Blazna! Când se deschide pârtia de schi

Iarna mult așteptată se arată în sfârșit și la Alpina Blazna…! A nins ca-n povești, în ultimele două zile, iar administratorii pensiunii îi așteaptă pe turiști la săniuș. Când se va putea schia pe pârtie:

Dacă ești în căutarea unor peisajele hibernale care să-ți taie respirația, dacă ți-e dor de zăpada de pe vremuri – musai să dai o raită pe la Alpina Blazna.

A nins ca-n povești toată noaptea, iar administratorii vă așteaptă cu brațele deschise. Deocamdată, doar la săniuș.

Din păcate, încă nu avem suficientă zăpadă pentru a putea deschide și pârtia. Dar s-au anunțat în continuare ninsori. Sperăm să reușim să deschidem pârtia pentru schiorii pasionați – săptămâna viitoare…”, au transmis cei care administrează pensiunea Alpina Blazna.

Până când vom putea schia în zonă, însă, ne putem bucura de câteva ture gratuite cu sania. „De obicei, turiștii vin cu săniile lor. Dacă, întâmplător, nu au sanie, acestea se pot închiria de la noi, pentru 15 lei pe zi”, au mai explicat cei de la Alpina Blazna. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.