FOTO: Accident pe strada Libertății din municipiu

Două persoane au nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident. Evenimentul rutier a avut loc pe strada Libertății din municipiu.

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Libertății din municipiu. Un autoturism a ajuns într-un stâlp, după ce șoferul ar fi pierdut controlul volanului.

În urma impactului, atât șoferul cât și celălalt pasager au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluați de echipajele SMURD ajunse la locul accidentului și transportate la UPU Bistrița.

Polițiștii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care a avut loc incidentul. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

UPDATE

În această dimineață, a fost sesizat prin 112 faptul că în municipiul Bistrița a avut loc un accident rutier. La fața locului, conform primelor verificări, polițiștii Biroului Rutier au stabilit faptul că pe strada Libertății din Bistrița unui bărbat în vârstă de 77 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, i s-ar fi făcut rău, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, apoi a intrat în coliziune cu coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma accidentului, șoferul și o pasageră în vârstă de 73 de ani au răniți. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier” transmit reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: