Timp de trei zile, comunitatea săsească din Drabenderhöhe (Germania) a celebrat împlinirea a 60 de ani de la inaugurare. La acest moment aniversar deosebit au participat și dansatorii ansamblului Vergissmeinnicht de la Forumul Democrat al Germanilor din Bistrița.
Delegația Forumului Democrat al Germanilor din Bistrița a fost însoțită de Christian Roth, președintele forumului, și Izabella Popescu, referent cultural și coordonatoarea ansamblului „Vergissmeinnicht”.
Cei doi au reprezentat comunitatea germană din Bistrița, contribuind la consolidarea relațiilor dintre comunitățile săsești din România și Germania.
Ansamblul Vergissmeinnicht a susținut un program de dansuri populare săsești, primit cu căldură și apreciat de public.
Prin costumele tradiționale, muzica și dansul prezentat tinerii au adus pe scenă o parte din patrimoniul cultural al sașilor transilvăneni. Au demonstrat astfel că tradițiile continuă să fie păstrate și promovate de noua generație.
La inaugurarea așezării, în 17 iunie 1966, Robert Gassner, vicepreședinte federal și președinte al organizației din landul Renania de Nord–Westfalia, rostea cuvintele „În sfârșit! Suntem acasă!”.
Pentru miile de sași transilvăneni care trecuseră prin război, evacuarea din nordul Transilvaniei, refugiul, deportarea în Uniunea Sovietică și anii regimului comunist din România – aceste cuvinte însemnau mai mult decât mutarea într-o casă nouă. Ele semnificau începutul unei noi vieți și al unei noi patrii.
Povestea Drabenderhöhe a început însă cu aproape un deceniu mai devreme. La 7 ianuarie 1957, guvernul landului Renania de Nord–Westfalia a decis să preia patronajul asupra Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania. Astfel s-au pus bazele unui proiect unic: construirea celei mai mari așezări compacte a sașilor transilvăneni din lume.
De-a lungul celor șase decenii, Drabenderhöhe a devenit un model de integrare reușită, fără pierderea identității culturale. Viața comunității este animată de numeroase asociații culturale, coruri, formații de dans, fanfară și organizații sociale. Iar tradițiile sunt transmise prin sărbători, festivaluri și activități desfășurate pe tot parcursul anului.
Pentru membrii ansamblului „Vergissmeinnicht”, participarea la această aniversare a însemnat mult mai mult decât un spectacol.
A fost o întâlnire cu istoria, cu rădăcinile și cu oameni care păstrează vie memoria locurilor natale.
Cele trei zile petrecute la Drabenderhöhe au fost pline de emoții, bucurie și momente memorabile.
Dansatorii din Bistrița au fost primiți cu o ospitalitate deosebită, cu respect și căldură. S-au simțit aici din primul moment parte din marea familie a sașilor transilvăneni.
„Plecăm acasă cu inimile pline de recunoștință, cu amintiri pe care le vom păstra toată viața și cu bucuria de a fi cunoscut oameni deosebiți. Mulțumim din suflet pentru ospitalitate, pentru fiecare clipă petrecută împreună și pentru toate amintirile care ne vor însoți mereu. Uneori, cele mai frumoase locuri sunt oamenii pe care îi întâlnești.
Istoria comună, tradițiile și cultura continuă să unească generații și să creeze punți peste timp și granițe. Acestea demonstrează că identitatea se păstrează vie prin oameni, prin comunitate și prin valorile transmise mai departe”, au transmis reprezentanții Forumului German din Bistrița.















