20.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

FOTO: De izbeliște… O bucată de tablă pare gata să se prăbușească peste trecători

Atenţie…! S s s s s s s-ar putea să cadă! Martie mărţişor dă-ne vreme frumoasă, căci dacă vei sufla prea tare, s-ar putea sǎ ne rănești… Sincer, nu știu cine își desfăşoară activitatea acolo, dar un lucru e sigur: ar trebui să se ia masuri, până nu e prea târziu!” – acesta este mesajul trimis de un cititor Bistrițeanul.ro, pe adresa redacției.

Este vorba despre clădirea de pe Bulevardul Independenței cu numărul 7, în care și-au desfășurat activitatea jandarmii din Bistrița. După ani de zile de procese, imobilul a fost însă retrocedat în 2012 urmașilor primilor proprietari. De atunci încoace, clădirea s-a degradat vizibil iar proprietarii par să fi uitat cu totul de ea.

În imediata vecinătate se află fostul sediu al Taberelor Școlare, clădire care se află în patrimoniul Direcției Județene de Tineret și Sport. Și acest imobil se dezintegrează, mari porțiuni din tencuială fiind deja distruse – însă prima dintre clădiri se transformă, pe zi ce trece, într-o amenințare la adresa celor care traversează zilnic trotuarul: o bucată mare de tablă atârnă de pe acoperiș, gata să se prăbușească peste trecători.

O echipă a voluntarilor SVSU din cadrul Primăriei Bistrița, însoțită de reprezentanți ai ISU „Bistrița” au vizitat recent imobilul, încercând să îndepărteze bucata de tablă, însă intervenția lor nu a mai fost posibilă,  pentru că nu au reușit să caleze autospeciala de intervenție și să desprindă tabla din exterior.

Este obligația proprietarului să se ocupe de clădire și să o îngrijească așa cum se cuvine, singurul lucru pe care îl putem face este să trimitem avertismente și să-i amendăm atunci când nu își îndeplinesc aceste obligații”, au precizat cei de la Poliția Locală.

De aproape doi ani de zile, de când muncesc în zonă, nu am văzut pe nimeni intrând sau ieșind din această clădire. Am copilărit pe această stradă și de când mă știu tot instituții au fost aici. Nu-mi explic cum e posibil ca o persoană fizică să dețină ditamai huiduma de clădire. Măcar atunci când erau jandarmii aici, lucrurile arătau ok, ei făceau reparații și întrețineau imobilul ca lumea. Dar de câțiva ani, clădirea se transformă în ruină, ca și fostul sediu al Bibliotecii…”, a mărturisit pentru Bistrițeanul.ro paznicul Liceului de Arte „Corneliu Baba”, aflat în imediata vecinătate.

Atât fostul sediu al Jandarmeriei, cât și fostul sediu al Taberelor Școlare se află într-o zonă de protecție a orașului, ceea ce implică automat faptul că proprietarii trebuie să se consulte cu reprezentanții Ministerului Culturii  dacă vor să facă vreo intervenție sau reparație la clădire. „Dacă planează vreun pericol asupra cetățenilor, se pot face intervenții de urgență. Avizele necesare lucrărilor vor fi și ele emise în regim de urgență”, a confirmat pentru Bistrițeanul.ro Alexandru Uiuiu, șeful Direcției pentru Cultură din Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.