8.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FOTO: De mâine începe vaccinarea anti COVID! Totul e pregătit…

Primele doze de vaccin anti COVID 19 vor fi administrate mâine, la noi în județ. La spital totul e pregătit, iar platforma pentru programări e și ea funcțională.

Vaccinul anti-COVID a ajuns în România și deja mii de persoane și l-au administrat.

La noi în județ, prima doză de vaccin va fi administrată mâine. Pentru acest lucru, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost amenajat spațiul pentru acest act medical.

”Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Județan este pregătit! De mâine începe Etapa 1 a campaniei de vaccinare Anti-Covid19, care se adresează atât personalului din spitale cât și altui personal medical (serviciul de ambulanță, medici de familie, alt personal medical).  Centrul de vaccinare va fi deschis pe toată durata Etapei 1, urmând ca pentru Etapa 2 de vaccinare, să fie deschis un centru de vaccinare în policlinica spitalului județean, situată pe str. Gării nr. 9-11. Ne dorim ca noul an să ne aducă o diminuare până la dispariție a pandemiei. La mulți ani! Totul va fi bine!” a scris Gabriel Lazany, managerul SJUB, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, pentru programări, e disponibilă și o platformă electronică.

Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ – este operațională. Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală). Vom informa opinia publică imediat ce accesul în aplicație va fi disponibil și pentru aceste două grupe populaționale. Planificarea electronică prin intermediul platformei eficientizează procesul de vaccinare, distribuția dozelor de vaccinare și evită supraaglomerarea din centrele de vaccinare. Platforma informatică vine în sprijinul tuturor celor care vor să se programeze pentru vaccin, inclusiv populația generală din etapa a treia.

Pașii de înscriere sunt ușor de parcurs:

  • Din platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, https://vaccinare-covid.gov.ro/, se accesează meniul PROGRAMEAZĂ-TE sau se accesează direct link-ul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/.
  • Persoanele care se planifică la vaccinare își creează un cont pe baza datelor de identificare și a numărului de telefon. În contul creat, cetățenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare și rapelul (cea de-a doua doză).
  • De asemenea, în momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată.
  • Ulterior, la prezentarea în centrul de vaccinare a persoanei programate, validarea programării se realizează în zona de triaj prin scanarea codului QR de pe documentul generat de platformă sau pe baza cărții de identitate.

Platforma a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale formulate de Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19. Personalul medical din centrele de vaccinare va utiliza tablete distribuite de STS, cu ajutorul cărora se va realiza accesul securizat în aplicația Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV). Aplicația RENV este pusă la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică pentru a avea evidența vaccinărilor. Platforma și sistemele informatice puse la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale au fost astfel dimensionate și configurate încât să permită accesarea simultană de către un număr mare de utilizatori, totodată fiind implementate și măsuri specifice de securitate cibernetică” explică autoritățile.

Despre vaccinarea la nivelul județului nostru mai puteți citi aici:

Mai puțin de 40% dintre angajații Spitalului Județean s-au înscris la vaccinare

UNDE vă veți putea vaccina pentru imunizarea COVID 19:

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.