Toată lumea mănâncă și bea. Și mai ales acum, de Paști, după ce se ridică postul. Dar unde-i de fapt șpilul? Să mănânci ca un adevărat gurmand și să bei ca un „bon viveur”. Nu trăim ca să mâncăm și să bem, ci mâncăm și bem ca să trăim. Nu căutăm cantitatea ci calitatea!
Adevăratul gurmand asta face: caută să ajungă la perfecta îmbinare a gustului cu mirosul și cu sațietatea, adică ceea ce aș numi „nici prea mult, nici prea puțin, nici prea greu, nici prea ușor…nici prea, prea, nici foarte, foarte!” Maestrul chefliu, specialist într-ale „gastronomicelor”, celebrul epigramist Păstorel Teodoreanu, referindu-se la strada Popa Nan, cea cu felinare roșii din Bucureștii de altădată remarca:
„Îmi spunea un bețivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!”
Ei, bine, acest ultim vers îl relua, ori de câte ori, dădea peste vreun fals: „/Fetele/… E frumoase, dar nu-i fete!”, când mâncarea nu era ce trebuia să fie, sau vinul nu era vin.
Am vrut să vă ofer ceva autentic, ecologic, adevărat, din bucătăria, sau patiseria noastră tradițională + un pahar cu vin de-al nostru, din zonă, fără te miri ce întăritori, „sulfiți dubli sau simpli”, sau cu nu știu ce prafuri, imitatoare de buchet de Riesling sau Fetească.. E greu de găsit așa ceva! Admițând că toate ingredientele sunt de la „mama de acasă”, facerea și prefacarea aluatului, a pastei, a sosului etc., prin educația și, mai apoi prin cerința școlii de „chef” ( mă refer la restaurantul de 5*, în principal, occidental!), toate aceste „lucrări” de suflet, zic, se văd trădate și pervertite sub pretextul că… „așa dă bine” și „așa se face!” Îmi vine să o iau peste dealuri când aud această argumentație de fanfaron, dat cu cremă de ghete pariziană de la Café de la Paix. Greșit! Foarte greșit! În primul rând că nu-i sănătos, în al doilea rând că nu mai e nimic tradițional și ca gurmand adevărat, te simți trădat. E, vorba lui Păstorel: „…E frumoase, dar nu-i fete!”
Am bătut tot orașul, trecând prin vreo patru laboratoare, foarte moderne, foarte bine și frumos mobilate și utilate. Peste tot se lucrează la foc continuu, foc automat, că vin Paștile.Se lucrează „industrial”. Se fac pentru că e comandă: zeci, sute și chiar mii de cozonaci, împletituri, prăjituri etc. Regret, dar nu era ceea ce doream, ce doresc să vă arăt.
Ieri, la sugestia unei prietene, am reușit să dau peste minunățiile din pozele de mai jos: icre adevărate de pește, făcute în casă, așa cum le făcea bunica; o salată de boeuf, fără carne, dar tot așa, numai bună de stins foamea, o pască ca la mama acasă, ouă vopsite cu dichisul de la țară și date cu slănină de scrofiță tânără, să strălucească și o lună, de-i nevoie și o căntuță de vin alb de Harșianu, de-ți îmbracă măseaua în roua dimineții de vară, cea proaspătă și adânc mirositoare a fân tocma cosit! Ce să vă mai spun? O nebunie. Și acestea îs numai mici chițibușuri, că mâine mă duc să pozez și filmez pentru dumneavoastră elemente din „marea lucrare de Paști” a lui 2018, ca să am cu ce vă îndestula!
Priviți așadar fotografiile și lăsați-vă imaginația să zburde… până, mîine, poimâine când vă voi divulga tot ce am aflat… numai pentru dumneavoastră!
