16.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 18, 2026

FOTO: Pe Viorelelor au spart asfaltul a doua zi după ce l-au turnat

Strada Viorelelor a fost asfaltată la finalul lunii iulie. Locatarii susțineau atunci că au avut două șocuri, unul după altul. Doar că nici n-a apucat bine să se așeze mixtura asfaltică, iar locatarii au avut un nou șoc. ”Ne-au spart strada a doua zi după asfaltare…” s-au plâns aceștia.

Locatarii de pe strada Viorelelor nu-și puteau crede ochilor când, la finalul lunii iulie, o mașină cu mixtură asfaltică a venit pe strada lor.

După ani de zile în care au solicitat asfalt și li s-a dat numai pietriș, visul lor devenea realitate. Totuși, s-a turnat doar un covor asfaltic, pe mijlocul străzii, ceesa ce i-a revoltat pe cei din zonă.

Primarul Ioan Turc explica atunci faptul că e o soluție provizorie până când se va demara proiectul de reabilitare integrală a străzii, cu șanțuri, rigole, parte carosabilă, etc.

FOTO – Ioan Turc: Situația pe strada Viorelelor e provizorie! Avem în vedere deschiderea temporară a traficului ușor, de acolo, spre Codrișor

Imediat după turnarea covorului asfaltic, locatarii de pe Viorelelor au avut un nou șoc.

Ne-au spart strada a doua zi. Ca să facă ceva racorduri. Unii dintre vecini au spart. Adică am așteptat atâta timp să avem asfalt și, când în sfârșit am avut, l-au spart. Imediat după ce a fost pus. Păi se poate sparge așa o stradă, fără aviz de la primărie??? Că l-au spart a doua zi. Nu credem că au și obțținut, în timp așa scurt, avizele necesare! Iar acum ne rupem mașinile în șanțurile lăsate!” s-au plâns reporterilor Bistrițeanul.ro, mai mulți locatari de pe strada Viorelelor.

Întrebați dacă s-au luat măsuri împotriva celor ce ar fi spart strada imediat după asfaltare, reprezentanții municipalități au explicat că intervenția le aparține.

Șanțurile respective au fost făcute de angajații DSP din cadrul Primăriei. S-au făcut pentru scurgerea apei pluviale. Erau necesare. Înainte de asfaltare erau acele denivelări, tot pentru tuburile de scurgere a apei. Oricum, se va pune un nou strat de asfalt peste, deci acele șanțuri nu vor rămâne așa. Zilele viitoare se va turna un nou strat. Și oricum, această soluție e provizorie până la asfaltarea integrală a străzii, proiect ce prevede realizarea de șanțuri și rigole” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Mihai Ruști.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. De ce nu s-a facut de la inceput toata infrastructura pentru gestionarea apei pluviale?
    Am ajuns asa de meseriasi ca ne permitem sa turnam asfalt provizoriu, pe care sa-l spargem a doua zi?
    Un pas inainte si doi inapoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...