15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

FOTO: Pierderi devastatoare, pentru biodiversitatea din Bistrița…!

Un semnal de alarmă vine din partea unor iubitori ai mediului înconjurător: suntem avertizați că asemenea acțiuni necugetate vor avea efecte devastatoare pentru biodiversitatea Bistriței, pe termen mediu și lung!

Biologul Ciprian Samoilă trage un semnal de alarmă referitor la toaletările pe care municipalitatea le-a făcut în urmă cu câteva zile.

Aceste toaletări de iarnă duc la pierderea biodiversității locale, cu efecte devastatoare pe termen mediu și lung pe pârâul Căstăilor, în zona Împăratul Traian din Bistrița”, a transmis Ciprian Samoilă.

Acesta a și postat pe grupul Biodiversitatea și Geodiversitatea județului Bistrița-Năsăud câteva fotografii realizate săptămâna trecută, subliniind că între timp s-au tăiat masiv din toate sălciile și mestecenii din zonă.

Ciprian Samoilă se arată revoltat de faptul Aleea Sălciilor arată, de o săptămână, deplorabil și dezolant.

Zeci de pițigoi mari, pițigoi albaștri, pițigoi codați, cinteze, mierle, vrăbii de casă și de câmp își găseau adăpost și hrană în această zonă, pe care o monitorizez de 10 ani de zile. Pur și simplu nu pricep deciziile primăriei în acest caz…!”, conchide Ciprian Samoilă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.