Astăzi, după amiază, printre picăturile de ploaie, chiar când a ieșit timid soarele, priviți ce minunăție – pe strada Valer Braniște, la doi pași de mine…!
„Crima” de pe Alba Iulia și Plopilor nu a ajuns până aici! Merișori în floare, veseli, nici „uciși”, nici „sinuciși”… Au scăpat de poporul migrator al „drujbiștilor”! De altfel, toată strada, de la podul de peste pârâul Căstăilor până la intersecția cu drumul ce urcă pasarela spre Dedeman, peste tot, în toate curțile sunt numai flori: caiși, cireși, vișini, pruni și mai mulți mălini, albi, mov, gata să se deschidă + minunații merișori.
Aici au scăpat. E o veste bună, de două ori bună, fiindcă au scăpat și în plus sunt și ocrotiți ! „Să vină, să îndrăznească numa’ să se atingă de copăcei că io li-s Iordanu’!” – a precizat, pe un ton ferm ce nu acceptă nicio discuție, unul dintre gospodarii ce trebăluiau pe la porți, după ce le-am povestit de tragedia petrecută, mai jos, lângă apa Bistriței.
O mamă își plimbă liniștită copilul, în cărucior, un cățeluș de pază mă mârâie nervos pe sub poartă. În aer e parfum de floare a dragostei. E o lume normală după care cred că tânjeam, tânjim fiecare dintre noi, fără să ne dăm seama… Aici Bistrița este ea, urbea mea dragă, un oraș al florilor, de aceea o iubesc! Priviți pozele!
