21.4 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

FOTO/VIDEO- 30 de ani de la Revoluție! CE spun cei ce au trăit acele vremuri:

Astăzi au început manifestările de comemorare a eroilor căzuți în Revoluția din 1989. La monumentul de la Lamă a fost depusă o coroană, s-a oficiat o slujbă religioasă și a vorbit prefectul. Bistrițenii și-au amintit că au vărsat lacrimi în acele zile. Unii sunt de părere că România e mai bună acum. Alții spun că mai are drum lung până la a fi o Românie normală:

Câțiva bistrițeni, militari și oficialități locale și județene au fost prezente astăzi la Lamă.

La monumentul eroilor ridicat acolo, s-a oficiat o slujbă religioasă, prefectul a avut un scurt discurs și s-a depus o coroană de flori. Evenimentul marchează deschiderea activităților de comemorare a 30 de ani de la Revoluție și a eroilor căzuți în luptă.

Bistrițenii sunt de părere că acela a fost un moment trist, de panică, de durere, în care unii au murit. Chiar dacă victoria și căderea comunismului le-a adus bucurie.

Unii sunt de părere că România e mai bună acum, s-a schimbat față de cum era înainte de 1989. Alții spun că mai are drum lung până va ajunge o Românie normală.

VEDEȚI în video de mai jos ce spun unii dintre cei ce au participat la Revoluție, unii care au privit manifestările sau altții care doar au auzit despre ele:

[arve url=”https://youtu.be/x-e9xLFhO9Y” /]

Mâine, Asociația Bistrița Civică organizează un marș pe traseul făcut de bistrițeni în 1989.

Mai multe puteți afla aici:

Marș comemorativ: 30 de ani de la Revoluție!

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.