FOTO/VIDEO – Dragostea-n vreme de pandemie: Cu bericica, la soare, cu ceasurile!

Că dacă tot e frumos, și dacă tot e soare, prost să fii să nu ieși din casă! Mai și iei alcool cu tine, grupul nu e mai mare de 3 persoane, așa că va să zică, ești ”acoperit” legal. Dar chiar așa…poți sta cu ceasurile? Că nicio ordonanță n-a reglementat timpul…

Chiar dacă termometrele indică numai 6 grade, soarele frumos strălucitor, cerul albastru, liniștea de afară te îmbie să ieși din casă.

Dacă mai pui și faptul că auzi păsărelele cum cântă și susurul apei, apoi chiar nu mai ai șanse să reziști tentației.

Așa că doi bistrițeni, un el și-o ea, au ieșit la aer curat.

Au respectat și legislația: grupul nu e mai mare de trei persoane. Mai mult, și-au luat și alcool la ei…Și când li s-a terminat, au tot ”umplut” recipientul, de la magazinul de peste drum.

Dragostea e mare în vreme de pandemie. Dragostea unul față de altul, sau de alcool, irelevant.

Important e că mărimea grupului s-a respectat, alcool au avut. Distanța de 1,5 metri e o recomandare doar, iar CÂT timp ai voie să stai afară, nu s-a reglementat prin nicio ordonanță.

Așa că cei doi au stat frumos pe o bancă timp de mai bine de două ore, sub privirile disperate ale unui cetățean cinstit, aflat în izolare.

La un moment dat, în urmă cu doar câteva minute, și-a făcut apariția și poliția! Iar cei doi au luat-o la fugă! Că de, ”fuga e sănătoasă”…iar sănătatea e pe primul loc în aceste vremuri!

[arve url=”https://youtu.be/bsmuG2AMfZM” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: