13 C
Bistrița
miercuri, iunie 17, 2026

FOTO/VIDEO: La Bistriţa Moş Crăciun practică sporturi extreme, trage cu pistolul şi bea bere…!

La Bistriţa Moş Crăciun practică sporturi extreme, bea bere, iese ca un duh graţios dintr-o lampă aladiniană şi trage cu pistolul. Pregătit să facă parte din categoria „most wanted”!

S-a încheiat ieri seară, la Centrul Cultural Dacia, un proiect unic în România: Kids in Motion. Un proiect în care au fost implicaţi 25 de elevi (de 9-11 ani) de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. Ei au participat timp de câteva săptămâni la un atelier de educație non-formală prin film de animație stop-motion.

Atelierele au fost coordonate de regizoarea Raluca Maria Rusu, originară din Bistriţa, dar stabilită la Bucureşti. După ce a studiat film de animaţie la Academia de Arte din Köln, Raluca s-a întors în ţară, gata să ofere din experienţa sa şi tinerilor sau copiilor din oraş.

[arve url=”https://youtu.be/1x8Z8TiCvO8″ /]

Cum s-au simţit copiii la aceste ateliere, puteţi reciti accesând  linkul de mai jos:

FOTO/VIDEO: Unic, în România! Copiii învaţă la Bistriţa cum se fac filmele de desene animate

Copiii au învăţat să construiască o poveste cu un personaj, un mesaj, o acţiune şi un final. Au învăţat despre multiplele stiluri în care poate fi spusă o poveste. Sau cum să lucreze cu diferite materiale la care până acum nu au avut acces. Au învăţat, totodată, să construiască personajele după o anumită tehnică, dar şi să lucreze cu un soft de animaţie.

Ieri seară, la Centrul cultural Dacia – în aplauzele colegilor şi ale profesorilor sau părinţilor – copiii au urmărit producţiile finale ale celor cinci filme de animaţie.

Au ieşit câteva mici poveşti cu adevărat extraordinare, savuroase şi pline de umor:

[arve url=”https://youtu.be/gLoeJnC8iOU” /]

[arve url=”https://youtu.be/Nk6xPti9D00″ /]

[arve url=”https://youtu.be/TD2OPoOFMyY” /]

[arve url=”https://youtu.be/70QWYTigzJY” /]

[arve url=”https://youtu.be/yDtGuG_hQGg” /]

Cum se face compoziţia, cum se alege muzica sau iluminarea cadrului sunt alte detalii pe care copiii le-au aflat în cadrul acestui atelier, însuşindu-şi indirect abilităţi care nu se predau deocamdată în curricula şcolară…

KIDS IN MOTION este organizat și implemetat de Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița, în parteneriat cu MiniMotion, Artless și Colegiul Național „Andrei Mureșanu”. Este finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...