Este încă eleva Liceului de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița. Mai are de parcurs doar finalul unui bacalaureat, pentru ea, fără probleme, după cum veți vedea. V-am rămas dator cu aceste ultime trăsături de penel ca să aveți imaginea completă a crochiului ei + un interviu super-sincer 1:1, având în fața camerei o tânără de 18 ani…
Încă din aprilie remarcam: „Frumoasă, de zici că-i zâna cea bună din basm. Este o fată de bun simț. Cuminte și cu minte! Clar, știe ce vrea, ce cere și așteaptă de la viață”.
Și aici s-a întâmplat ca și cu alte ocazii. Am fotografiat, filmat, discutat în două reprize. La susținerea „atestatului”, în data de 30 mai – unde, dincolo de atmosfera de examen, primul, cu adevărat serios, din viața lor de elevi – mi-a plăcut „vânzoleala”, agitația de la intrarea în sala de examen. Demonstra că toți țin unii la alții, că egoismul adulților, cea mai cumplită endemie a societății noastre actuale, nu-i lovise încă și… sper să nici nu-i lovească, dacă vrem o schimbare în bine a României.
În cazul Ștefaniei un rol hotărâtor l-a avut profesorul Vasile Duda, un dascăl remarcabil care a știut ce, cât și când să modeleze în sufletul ei bun și altruist. 
Cum a făcut-o? Sper să deduceți singuri urmărind interviurile din ziua de 3 iunie 2018, de la Muzeu.
Câteva sublinieri: Ștefania impresionează prin maturitate, motivație bine eșafodată, în prezentarea propriei picturi, intitulată „Ce rămâne”. Consideră că prezența mesajului pentru orice lucrare ce se vrea a fi o operă de artă e o necesitate elementară… Rețin, de asemenea: „Să adaptăm trecutul pentru a-l folosi în contexte actuale”.
[arve url=”https://youtu.be/qPqz5Ta2bpw” /]
Sensibilitatea și candoarea excepționale, ale Ștefaniei, etalate cu toată sinceritatea : „Deși liceul de artă e unul mai mic decât altele din oraș, el este pentru mine o mare și adevărată familie…”
[arve url=”https://youtu.be/VMqezc8w9K4″ /]
O concluzie: Sfaturi pentru cei care vin după… Pentru cei din clasa a IX-a. În viață esențială rămâne căutarea – concluzionează Ștefania Bodescu. Nu, nu vrea să plece din România. Vrea să studieze la o academie de profil și să lucreze în domeniul filmului de animație.
[arve url=”https://youtu.be/WTxAINmosSo” /]
Ne-am despărțit „bons amis”. Pe de-o parte m-a încercat o undă de regret și reproș personal. În cei peste 40 de ani de muncă la catedră am fost, zic azi, în prea mare măsură preocupat de ordinele șefilor, ierarhic superiori. Le-am executat, uitând de cei „din bănci”. Se vroia performanță științifică, progres didactic, „făurirea omului de tip nou”, draci-beți pe pereți… când de fapt copiii așteptau altceva de la noi. Această înțelegere și susținere, pe care peste ani am regăsit-o la „dascălul” Vasile Duda (Sunt convins că nu e singurul caz!)… Pe vremea aceea era obligatoriu ordinul partidului, iar această minunată modelare de caracter se întâmpla mai rar și doar acolo unde „tovarășii” „de deasupra”, mai luminați la minte, o permiteau. Astăzi, să fim sinceri, totul e posibil numai să ai aplecarea și să vrei să o faci. Oricum, pentru foarte mulți pare doar „muncă patriotică” și e păcat. Pe de altă parte am fost foarte fericit că Ștefania a afirmat clar: nu, nu pleacă din România! Locul ei e aici! Semn că peste vreun deceniu vom putea vorbi de o adevărată predare a ștafetei și de o altă Românie, fără… derapajele prezentului. Lăsându-vă să priviți în tihnă și celelalte imagini, dați-mi voie să închei cu aceleași cuvinte ca și în aprilie :
Bravo Ștefania Bodescu ! Bravo ție, familiei tale și Liceului bistrițean de Artă – „Corneliu Baba”!
