22.9 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

Gestul de suflet al unei bistrițence – oferă servicii de curățenie, pentru a le face viața mai bună bătrânilor : „Iubesc ceea ce fac!”

Ionela, o bistrițeancă din Ocnița oferă servicii de curățenie pentru a-i ajuta pe bătrânii rămași ai nimănui. Aceasta mărturisește că lucrează de mult cu bătrânii și o emoționează lipsurile pe care le au, motiv pentru care s-a și hotărât să îi ajute.

Ionela, o femeie din Ocnița (comuna Teaca) oferă servicii de curățenie pentru a-i ajuta cu produse de îngrijire pe bătrânii grav bolnavi, care au rămas ai nimănui. Și-a oferit serviciile de curățenie pe un grup de pe o rețea de socializare, iar ajutorul nu a întârziat să apară.

Bistrițenii nu au apelat la serviciile sale de curățenie, în schimb au mers la căminul de bătrâni și au donat acolo diverse produse, care să le facă viața mai bună.

„Mă doare sufletul pentru bolnavii care nu au. Neavând uneori produsele necesare pentru îngrijirea lor, aceștia fac escare sau tot felul de complicații. Și asta doare. Mi-am luat inima în dinți și am făcut apel către oameni. Sunt sigură că mai există empatie în lumea asta și oameni doritori care dau fiecare din puținul lor”, spune Ionela, pentru Bistrițeanul.ro.

De un deceniu, Ionela se dedică vârstnicilor bolnavi

Ionela lucrează de mult timp cu bătrânii. Timp de opt ani a fost angajata Primăriei Teaca ca asistent personal pentru o bătrânică cu handicap. Apoi a intrat în șomaj timp de un an, ajungând să facă curat în casele oamenilor în tot acest timp.

În luna februarie a acestui an, aceasta a câștigat un concurs la Unitatea de Asistență Medico-Socială din comuna Teaca, pe postul de infirmieră. În acea unitate, Ionela nu îngrijește doar persoane în vârstă. Sunt și persoane mai tinere pe care le ajută primăria.

Chiar dacă meseria în sine nu este ușoară, mulțumirea pe care o primește fie printr-un zâmbet, fie printr-un simplu “Mulțumesc”, este de ajuns pentru Ionela:

„Nu e ușor. Când îi văd pe ei, îmi aduc aminte că suntem atât de trecători pe acest pământ, asta din punct de vedere psihic… fizic. Însă, după ce îmi termin treaba și le văd mulțumirea din priviri, simt că sunt utilă și fericită. Iubesc ceea ce fac.”

Nu este prima dată când Ionela reacționează la strigătul de ajutor al oamenilor. S-a implicat și pentru o fetiță cu o malformație, care avea nevoie de o intervenție. Și atunci și-a oferit serviciile de curățenie pentru a o ajuta pe fetiță.

“Odată am auzit de cazul unei mămici care a făcut apel pentru a aduna bani care i-ar ajuta fetița să scape de o malformație numită în popor “buză de iepure”. Bineînțeles că prea mulți bani nu aveam ca să îi ofer eu, așa că am decis tot așa, să fac curat în schimbul unei donații. M-a solicitat o doamnă cu posibilități. Moment în care am plecat la Bistrița și am lucrat o zi întreagă”, își amintește femeia.

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...