29 C
Bistrița
luni, august 31, 2026

I-au distrus mașinile și l-au bătut! Cei cinci bârgăuani, după gratii

Totul s-a întâmplat luni seara, într-o gospodărie din Tureac. Cinci bărbați au distrus mașinile din curte, apoi au intrat în casă și l-au bătut pe proprietarul acestora. Cei cinci bârgăuani au ajuns în arest preventiv.

Un bărbat a sunat luni seara la 112, anunțând că vecinul lui a fost bătut de niște persoane care au plecat de la fața locului.

Victima a fost preluată și transportată la spital, iar polițiștii au început verificările.

Au găsit mașina și pe cei cinci ocupanți ai acesteia. Toți erau din Tiha Bârgăului, iar șoferul era și băut la volan. A devenit și recalcitrant, amenințând polițiștii.

În seara de 17 mai a.c., un bărbat din Tureac a sesizat polițiștii cu privire la faptul că vecinul lui a fost agresat de mai multe persoane care au plecat de la fața locului. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Prundu Bârgăului au demarat investigațiile sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. În scurt timp, un echipaj din cadrul secției a depistat și oprit în trafic un microbuz în care se aflau mai multe persoane. Conducătorul auto, un bărbat de 49 de ani, din Tiha Bârgăului, le-a adresat amenințari cu acte de violență. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj prin amenințare” explică reprezentanții IPJ BN.

CE anume s-a întâmplat

Bărbatul de 49 de ani, împreună cu alte patru persoane cu vârste cuprinse între 18-37 de ani, toți din Tiha Bârgăului, ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat de 52 de ani, din Tureac.

Aici, ar fi distrus cele două autoturisme parcate în curte. Ulterior, ar fi pătruns în locuința bărbatului, pe care l-ar fi agresat.

Cei cinci au fost reținuți pentru 24 de ore și apoi duși în fața instanței care i-a trimis 30 de zile după gratii.

”Ieri au fost prezentați Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor cinci. Cercetările sunt continuate pentru documentarea cauzei sub toate aspectele și tragerea la răspundere a celor vinovați” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: