INCREDIBIL: Zeci de medici și asistente din Bistrița și Năsăud, sub amenințarea COVID 19, după ce au tratat câteva zile fără protecție specială o pacientă infectată

Zeci de cadre medicale din Bistrița și Năsăud trec prin emoții greu de descris în cuvinte. Emoții amestecate cu disperare și furie. Timp de câteva zile au tratat fără să știe o pacientă dignosticată abia ieri cu coronavirus. În tot acest timp, pacienta a trecut pe la spitalul din Năsăud, a fost transportată cu ambulanța la UPU Bistrița, apoi a ajuns la Boli Infecțioase și acum este în stare gravă la Terapie Intensivă. Acum, toți cei care au avut contact cu ea și au consultat-o sau tratat-o fără echipament special de protecție împotriva COVID 19 stau cu emoții și așteaptă rezultatul testelor.