4.9 C
Bistrița
joi, aprilie 30, 2026

Ioan Turc vrea rețea de reîncărcare pentru automobile electrice, refacerea Pădurii Codrișor și decontaminarea zonei ARIO

Primarul Ioan Turc vrea să dezvolte la Bistrița o rețea de reîncărcare pentru automobile electrice, să refacă părțile degradate din Pădurea Codrișor și să decontamineze zona ARIO. Pentru aceste proiecte, edilul a cerut sprijin la București.

După ani de zile în care centura Bistriței a rămas în stand-by, primarul Ioan Turc anunță că Primăria Bistrița va încheia un acord cu Ministerul Transporturilor și CNAIR, astfel că, după realizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Bistrița-Vatra Dornei al drumului rapid Baia Mare-Suceava, municipalitatea să poată urgenta și derula procedurile pentru proiectul tehnic și execuția viitorului drum de centură.

Edilul, care, se pare, zilele trecute a fost la București în audiență la mai multe ministere pentru a cere sprijin financiar pentru diferite proiecte, mai spune că a solicitat finanțare pentru reabilitarea termică a 20 de blocuri, fiind vorba în special de cele respinse la finanțare din fonduri europene.

Sunt șanse, de asemenea, să se construiască 2-3 blocuri ANL, însumând 50 de apartamente, dar și să se reia construirea unor case prin credit ipotecar. Printre noile proiecte pentru care a cerut sprijin Ioan Turc se numără înlocuirea platformelor semiîngropate de deșeuri cu platforme îngropate hidraulice, dar și realizarea la Bistrița a unei rețele de reîncărcare a automobilelor electrice.

Turc are în vedere și Pădurea Codrișor, urmând să se refacă părțile din aceasta care sunt degradate, dar și decontaminarea unor situri industriale, cum este zona ARIO.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: