27.5 C
Bistrița
marți, august 4, 2026

Lelea Teodora Purja a primit titlul onorific „Tezaur Uman Viu”, dar încă nu știe…

Vestea s-a răspândit ca fulgerul, în aproape toate colțurile orașului: lelea Teodora Purja – unul dintre vestiții rapsozi populari ai județului – a primit din partea Ministerului Culturii titlul onorific de Tezaur Uman Viu.

Vă aducem la cunoștință că în urma evaluării dosarelor de candidatură, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii și Identității Naționale, a hotărât acordarea titlului onorific de Tezaur Uman Viu” – doamnei Teodora Purja, în cadrul sesiunii aferente anului 2018.” – se arată în scrisoarea Ministerului, trimisă Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Lenuței Purja – fiica rapsodului.

Abia ce am încheiat o ediție extraordinară a festivalului pe care l-am inițiat alături de învățătoarea din Agrieș, iar acum a venit și vestea aceasta grozavă… Mă așteptam ca mama să primească acest titlu, pentru că știu că îl merită cu vârf și îndesat… Este o bucurie și o recunoaștere a valorii și tradiției pe care a păstrat-o cu sfințenie… Episcopul Europei de Nord, PS Macarie a numit-o cu mulți ani în urmă tezaurul Văii Țibleșului… A și cules doine și cântece populare de la mama… Acum vine și această confirmare oficială care ne bucură mult, mai ales că mama va împlini 77 de ani în noiembrie…”, a precizat Lenuța Purja, fiica rapsodului popular originar din Agrieș.

Lenuța Purja a mai povestit amuzată că mama sa încă nu a aflat minunata veste, pentru că nu are semnal la telefon și este destul de dificil să fie contactată: „Am încercat s-o sun, să-i spun… Dar nu are semnal la telefon. Încă nici nu știe ce distincție a primit… Am pregătit dosarul încă de acum doi ani, însă au fost ceva încurcături cu comisia, au desființat-o la un moment dat, în acest an am aflat că au reînființat comisia, așa că am trimis și dosarul mamei, prin luna mai…”, a mai spus Lenuța Purja.

Lenuța Purja a mai precizat că titlul onorific urmează să-i fie decernat mamei sale la București, în cadrul unei ceremonii de gală despre care urmează să primească informații în curând.

Despre Teodora Purja puteți reciti detalii accesând linkurile de mai jos:

VIDEO: Locuiește în Agrieș, cântă dumnezeiește iar străinii din Suedia și Japonia îi trec pragul și rămân vrăjiți

VIDEO: La 75 de ani, lelea Teodora Purja horeşte incredibil şi răscolitor…

Foto: Lenuța Purja Facebook @ Festivalul La Poale de Țibleș

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: