29.6 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

Linia Albastră, coridorul de 200 de milioane de lei care merge pe lângă apă, nu va presupune demolări de case

Anul acesta, Primăria Bistrița a alocat bani pentru exproprierile pentru proiectul Linia Albastră, care leagă Unirea de Viișoara, urmând râul Bistrița Ardeleană. Potrivit primarului Gabriel Lazany implementarea acestui proiect nu va  presupune demolarea de case.

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul Gabriel Lazany a vorbit despre proiectul Linia Albastră despre care se vorbește la Primăria Bistrița de 15 ani, dar care încă n-a fost implementat și nici măcar pregătit corespunzător.

Anul acesta, municipalitatea a alocat bani pentru exproprierile necesare pentru coridorul de mobilitate care leagă Unirea de Viișoara. Potrivit edilului, valoarea proiectului ajunge la 205 milioane de lei, Primăria Bistrița urmând să contribuie cu 150 de milioane de lei.

„Linia Albastră este un proiect care va face legătura între DN17 partea de sus a orașului cu DN17, partea de jos a orașului. El pleacă din Unirea, de la semaforul din fața școlii, o ia către TeraPlast Arena, zona Valea Ghinzii, după care vine pe strada Codrișor pe lângă apă, unde va fi zonă pietonală, strada Mihai Viteazu, merge pe Tănase Tudoran și Ioan Pop Reteganu, după care merge pe strada Zăvoaie și de pe strada Zăvoaie, cu un pod se face trecerea peste râul Bistrița și se intră în strada Simpozionului. De Linia Albastră auzim de 15 ani. Pentru prima dată ne-am apucat de lucru. Se va face, este un proiect scump, la care municipalitatea trebuie să participe cu o sumă mai mult decât semnificativă. Valoarea totală a proiectului este de 205 milioane de lei, din care Primăria trebuie să pună 150 de milioane”, a explicat, la Bistrițeanul Live, Gabriel Lazany.

Acesta a mai spus că nu vor fi case demolare, dar vor fi zone unde se va intra pe terenurile oamenilor, pentru care proprietarii trebuie despăgubiți. Este vorba în special de zona unde se va amenaja podul care leagă Zăvoaie de strada Simpozionului. De asemenea, sunt mai multe locuri unde trebuie lățit drumul.

Emisiunea la care a fost invitat Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: