16.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Mai puțin de 40% dintre angajații Spitalului Județean s-au înscris la vaccinare

Astăzi a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în România. În județul nostru primul vaccin va fi administrat în 29 decembrie. Mai puțin de 40% dintre angajații Spitalului Județean s-au înscris la vaccinare.

Campania de vaccinare anti-COVID a început în România în această dimineață la ora 9:00 în Bucureşti şi în alte opt spitale din ţară.

Țara noastră a primit primele 10.000 de doze de vaccin care au fost distribuite Centrelor Regionale de Vaccinare.

Potrivit prefectului județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, în județul nostru urmează să fie distribuite de la Spitalul Militar Cluj un număr de 2.900 de doze în centrele de vaccinare din Bistrița-Năsăud.

Reprezentanții Prefecturii au transmis pentru Bistrițeanul.ro că o estimare generală pentru etapa I de vaccinare arată un număr de aproximativ 3.382 persoane eligibile la nivelul județului Bistrița-Năsăud (personal spitale, cabinete medici de familie, cabinete stomatologice, personal centru de transfuzii, personal serviciul de ambulanță, farmacii, asistență comunitară, laboratoare etc).

Spitalul Județean de Urgență Bistrița are 1.500 de angajați, însă mai puțin de 40% au ales să se vaccineze.

„Centrul Regional de Vaccinare, care este Spitalul Militar din Cluj, va livra către spital dozele de vaccin, marți, 29 decembrie și va începe vaccinarea. În Spitalul Județean de Urgență Bistrița 575 persoane au acceptat să se vaccineze”, a declarat Gabriel Lazany, managerul unității medicale, pentru Bistrițeanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: