9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

VIDEO – Managerul Spitalului Județean: „Puneți medicii tineri, care nu știu să ia, în niște situații jenante să tot fugiți cu plicul după ei”

În cadrul unei conferințe de presă, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița le-a cerut bistrițenilor să nu mai fugă după medici cu plicul, mai ales după cei tineri, care nu știu să ia șpagă și se simt jenați de aceste întâmplări.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, „de vină” pentru perpetuarea sistemului de șpăgi din unitățile medicale sunt și pacienții, care de multe ori fug după medici cu plicul, pentru a se asigura că sunt tratați bine.

„Haideți să nu îi mai dăm să nu-l am eu de căutat pe medic. Nu e mai normal așa? Dacă un paznic vă cere banii veniți la mine și spuneți-mi și nu o să mai aveți cui să îi dați. Atâta este de îndoctrinată șpaga asta, încât dacă medicul refuză, pacientul crede că moare și că e foarte grav bolnav. Domnilor nu se întâmplă treaba asta, vă face bine la fel. De multe ori, generația asta de medici tineri care  nu știu să ia, îi puneți în niște situații jenante să tot fugiți cu plicul după ei. Eu am văzut situații din-astea pe coridoare. Dați-le pace! Nu îi învățați. Trebuie să înțeleagă populația. E jenant”, a spus Gabriel Lazany, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a mai spus că condiționarea actului medical este un lucru ce trebuie mereu sesizat și îi roagă pe bistrițeni dacă întâlnesc astfel de situații în spital să sesizeze aceste practici.

„Condiționarea actului medical este un lucru care trebuie sesizat întotdeauna. Dacă la cineva este condiționat actul medical de solicitarea unor sume sunt autorități ale statului care cu asta se ocupă. Vă rog frumos să faceți public acest lucru să nu facă pacienții excepție de la aceste prevederi. Nu este normal ca un medic să condiționeze actul medical de daune și foloase, mai ales că acum salariile sunt interesante în zona medicală”, a completat Gabriel Lazany.

[arve url=”https://youtu.be/KF_tIpYlzYg” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.