Ana Vieriu împlinește 82 de ani în august, așteaptă cu sufletul la gură să se nască cel de-al treilea ei strănepot și admite cu mândrie că până anul trecut încă reușea să schieze! „Și eu, și soțul meu! Am schiat și pe Măgura, dar și în Austria, să știți! Dar am și răbdat de foame, la viața mea…”
„Fiica mea este arhitectă, fiul meu este inginer electronist – toți au o diplomă, și nu din asta de 3 ani, cum se face acum, ci din aia adevărată, de 5, 6 ani! Foarte cuminți și buni! La 3 ani am rămas orfană de mamă, la 6 ani a murit și tatăl meu – am fost nouă copii – opt feciori și eu singura fată, cea mai mică. Toți am învățat și am ieșit ceva în viață, fără ajutor… Important este ca oamenii să fie buni unii cu alții, să nu fim răi și să ne vedem de familii, să nu le distrugem pe-ale altora…!”, ne-a mai povestit Ana Vieriu, zilele trecute, cu o voce subțiratică, însă limpede, în ciuda anilor grei care au trecut peste ea…
Am întâlnit-o chiar de „ziua ei”, pe 12 iulie, când oficialități și angajați de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale au celebrat Ziua Statisticianului. Ana Vieriu este una dintre primele angajate care au început să muncească la Statistică, atunci când s-a deschis, la Bistrița, în 1968.
„Aparatul acela, FC 64, care seamănă cu un televizor antic, era folosit chiar de mine, la centralizare, îl foloseam la recensămintele animalelor, ale populației… acuma nu cred că se mai folosește, nu știu, am ieșit la pensie la Revoluție, vă dați seama…”
Ana Vieriu a ajuns la Statistică după ce a absolvit Școala Tehnică de Comerț la Târgu Mureș: „Am stat prin internate, am răbdat de foame îngrozitor, pentru că nu aveam mamă și nici tată, care să-mi trimită pachete cu mâncare de-acasă… Dar am rezistat și mi-am văzut de treabă… Am făcut și mult sport, eram căpitan de echipă la volei, în selecționata Târgu Mureș, eram și atletă, săream în lungime și aruncam cu grenade, că asta era proba pe atunci, am fost și cântăreață, pentru că am făcut vreo trei ani la Cluj, la Liceul Pedagogic, aveam voce, ce să zic…. Am primit foarte multe daruri de la Dumnezeu. Numai viața a fost cam grea… Și nici nu eram urâtă, să știți, aveam trecere la băieți, eram chiar frumoasă, dar mi-a fost frică de ei…”, ne-a mai povestit Ana Vieriu care, alături de soțul ei, a făcut parte din prima generație de statisticieni ai orașului.
„Nu îți trebuie cine știe ce calități sau aptitudini ca să faci statistică… Trebuie doar să faci școală adevărată și cu seriozitate… Am lucrat, la sfârșitul anilor ’60 cu medicii veterinari, cu agronomi, cu zootehniști… Trebuia să merg și să verific pe la CAP-uri dacă ceea ce au raportat există și în hârtiile și fișele lor… Dar săracii erau obligați să raporteze tot felul de bazaconii… Și mă tot frământam cum să fac să nu-i amendez… Aveam totuși o posibilitate să fentăm sistemul… Toată societatea era așa…”
