OFICIAL – De azi, ei sunt polițiștii ce fac dreptate necuvântătoarelor:

Așteptarea a luat sfârșit! Direcția pentru Protecția Animalelor, parte a Poliției Române, e activă, oficial, de astăzi, și la Bistrița. Cei șase au depus azi jurământul, fiind polițiști „cu acte-n regulă”.

Iubitorii de animăluțe pot răsufla… ușurați, și la Bistrița!

Azi, cei șase polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au depus jurământul. Astfel, așteptarea a luat, oficial, sfârșit.

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, opt colegi agenți de poliție au fost promovați în corpul ofițerilor, în urma examenelor susținute și alți șase candidați, declarați admiși, au depus jurământul de credință, fiind încadrați direct în structurile Poliției Române.

Cei șase noi colegi, dintre care trei ofițeri și trei agenți de poliție își vor desfășura activitatea în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor.

Colegii promovați în corpul ofițerilor își vor desfășura activitatea în cadrul structurilor de: investigarea criminalităţii economice, ordine publică, investigații criminale, cazier judiciar și siguranță școlară.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud i-a asigurat de tot sprijinul și le-a urat mult succes în carieră!”, au informat reprezentanții IPJ BN.

Direcția pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Române are deja sute de angajați în toate județele din țară.

În cadrul acestor structuri există inclusiv medici veterinari, care, pe lângă partea de cercetare în cadrul dosarelor penale, vor putea lua și cea mai bună măsură pentru animăluțul în cauză.

În doar două luni de zile, de când s-au demarat lucrurile pentru DPA, s-au întocmit zeci de dosare penale și s-au aplicat sute de amenzi.

Polițiștii încurajează cetățenii să apeleze 112 ori de câte ori observă o situație în care se impune scoaterea imediată a animalului din locul în care se află.

Se dorește chiar pedepsirea cu închisoarea a celor ce tratează animalele cu cruzime.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: