De multe ori m-am întrebat de ce în România lucrurile merg așa cum merg: greoi, cu multă birocrație, cu termene foarte lungi de răspuns la o simplă cerere adresată instituțiilor. De ce? De ce nu facem lucrurile așa cum știm că trebuie făcute pentru a avea sentimentul că trăim într-o țară căreia îi aparținem?! În ultimele decade am observat o radicalizare a populației României care a dus la scindarea acesteia în două tabere. Această scindare s-a produs pe nesimțite, chiar sub ochii noștri. Fără să ne dăm seama, am ajuns combatanți în războiul româno-român.
Prima tabără este cea pe care o numim generic astăzi „mentalitate europeană”. Mentalitatea europeană cuprinde românii aflați în spațiul intracarpatic și diaspora românească din Uniunea Europeană și din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Românii care trăiesc sub influența mentalității europene cer (nu așteaptă) de la conducătorii țării o atitudine europeană. În percepția românului de azi, atitudinea europeană înseamnă, într-o exprimare concisă, respect pentru cetățean prin gestionarea corectă a banului public. Cetățeanul român de mentalitate europeană vrea investiții care să faciliteze și să impulsioneze dezvoltarea economică a zonei în care trăiește. De aceea, el va vota omul care se implică în modernizarea comunității indiferent de partidul politic din care acesta face parte. Altfel spus, cetățeanul vrea să se simtă reprezentat. El vrea să vadă că statul lucrează pentru el, pentru creșterea calității vieții. Din această perspectivă, etalarea bogăției edililor este privită cu dezaprobare, uneori chiar cu ură, de către cetățeni. Motto-ul unei astfel de politici economice este: „Întâi dezvoltăm, apoi consumăm”.
În cea de-a doua tabără încă persistă mentalitatea de inspirație caragialiană a ,,coanei mari”. Această mentalitate a fost semănată încă din perioada de tristă amintire în care domnitorii din Țara Românească și Moldova mergeau cu punguța cu galbeni la Înalta Poartă pentru a mai primi un an sau doi de domnie. Tot ceea ce a făcut Caragiale în opera sa colosală a fost să definească mentalitatea „coanei mari”. Această mentalitate domină spațiul extracarpatic românesc. Românii care trăiesc sub influența acestei mentalități așteaptă mereu să-și vadă domnitorii defilând. Etalarea bogăției este pentru „coana mare” un exercițiu de putere prin care se impune respect, iar oamenii amplifică acest respect până la venerație. Este de la sine înțeles că politica economică a „coanei mari” are următorul motto: „Întâi consumăm, apoi dezvoltăm… dacă mai avem cu ce”. De aceea, în această situație, oamenii se vor mulțumi mereu cu ceea ce pică de la masa bogaților: un petec din autostrada Soarelui (care nu mai răsare), o bucată de drum asfaltat, un struț, o cămilă, o măslină. Astfel, oamenii nu vor avea niciodată sentimentul că statul lucrează pentru ei, ci vor trăi mereu cu impresia că orice ar face nu pot mulțumi statul. Din acest motiv românii au îngroșat rândurile diasporei occidentale. Foarte mulți au plecat să-și facă rostul lor, pentru că oricum statul român are treburile lui și n-o să-i sprijine niciodată cu ceva.
Se observă foarte clar că cele două mentalități generează existența a două Românii distincte în cadrul aceluiași teritoriu. De aceea, mulți dintre români nu au astăzi sentimentul că trăiesc într-o țară căreia îi aparțin. Majoritatea sunt nehotărâți, chiar triști, fără să știe de ce. De asemenea, birocrația generată de legile promulgate în orașul preferat al „coanei mari”(capitala României) este foarte greu acceptată și este chiar enervantă pentru cei care trăiesc într-o mentalitate europeană. Într-o zonă cu mentalitate europeană, așa cum este Transilvania, debirocratizarea instituțiilor prin introducerea digitalizării este un lucru firesc. Din această cauză respectarea legilor „coanei mari”, unde se cer hărtii peste hârtii pentru același lucru, devine foarte greu de suportat și de realizat.
De aceea, cred că în deceniul trei al mileniului al treilea menirea noastră, a fiecărui român, dar în special a celor care se îngrijesc de administrație, trebuie să fie „învățarea” „coanei mari” cu mentalitatea europeană. Adică, introducerea mentalității intracarpatice(europene) în spațiul extracarpatic românesc.
Dan-Florin POP
