Dacă aș fi fost în locul lui Ion Bradea nu m-aș fi înscris nici torturat la concursul pentru șefia Casei de Cultură. Ba să mă și plâng că m-a învins sistemul. Asta-i chiar culmea!
Apoi, dacă voia o luptă dreaptă cu sistemul, nu-i căra geanta în campanie, ci se lua la trântă cu el. Își păstra aerul de profesionist în domeniu și se înscria, ca și independent, în cursa asta.
Dar, visând să ajungă la fotoliul lui Cosma nu altfel, ci pe filiera PSD, căci de-asta s-a îmbrăcat în roșu de-a lungul anului trecut, Bradea a luat sistemul direct în brațe și l-a mozolit până și-a tocit buzele.
Nu s-a luptat cu monstrul, nu, nicidecum.
S-a gândit că ar ajunge mai ușor în biroul oval de la palat dacă s-ar lăsa cocoșat de sistem, pupând în fund niște politicieni. I s-a părut mai simplu decât să iasă cu pieptul în față și spatele drept, recomandat de experiența și valoarea lui în domeniu.
Și, după ce s-a umilit îmbrăcat în tricouri penibile de campanie, agățând pliante prin clanțe, trâmbițând idei și sloganuri mai utopice decât un câștig la Bingo, Ion al nostru s-a mai căciulit o dată și după ce a pierdut alegerile. De data asta la adversari. E ca și cum ai pierde un război dar ai avea pretenții la teritorii, la granițe, la ostatici. Stai, băiete, la rând. Prada o împart învingătorii, așa i-au transmis peneliștii prin respingerea dosarului de concurs.
Sigur că sistemul e infect. Că nu criteriile obiective și punctajele concrete stau la baza acestor concursuri. Că nimeni nu caută, neapărat, un profesionist. Ci mai degrabă un obedient, o marionetă ușor de mânuit politic. Bradea nu-i vreun prost, știe astea dar n-a făcut pe bățosul. Ci s-a gudurat în brațele pesediștilor, mirosind (prost, de altfel) că pe culoarul lor e cel mai simplu de ajuns staroste cultural.
Iar dacă îi ieșea, dacă Niculae era acum primar, zău că fostul director de marketing de la Metropolis le râdea în bot tuturor fraierilor care s-ar fi plâns că-s învinși de sistem. Era bine mersi instalat ca un rege în palat și îl durea fix în statuia lui George Coșbuc de toate nedreptățile de sub el.
Așa că, Ioane, dacă ți-ai asumat uia asta, du-o, tată. Dar cu un pic de demnitate, dacă se poate, fără smiorcăieli și lamentări. Fii un domn, vorba lui soră-ta, ce sula mea!
