Parlamentarii noștri și-au tăiat pensiile speciale! Praf în ochi, reprezintă doar 1% din pensiile speciale

Cu mare tam-tam și cu niciun vot împotriva, parlamentarii au dat undă verde ieri eliminării pensiilor speciale. Ce înseamnă asta? Ei bine, s-au eliminat doar 1% din pensiile speciale, proiectul de lege referindu-se DOAR la pensiile speciale încasate de deputați și senatori.

Miercuri, parlamentarii au decis eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost votată în plenul reunit cu 357 de voturi pentru și niciun vot împotriva. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți, însă nu au votat. Proiectul a fost completat cu amendamente. Printre ele s-a numărat și unul care prevede încetarea plății inclusiv a pensiilor speciale ale parlamentarilor în vigoare.

Cu votul în mână parlamentarii, inclusiv cei de Bistrița-Năsăud, au defilat în spațiul virtual considerând proiectul de lege drept o mare victorie.

Lorant Sas (USR-PLUS) a transmis: „Ne ținem de cuvânt! Am eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor.”

Robert Sighiartău (PNL) a postat pe Facebook: „Am votat! Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate! Sper să nu mai avem „probleme” la CCR #fărăprivilegii”.

Diana Morar (PNL) a postat și ea pe Facebook înainte de vot, postarea fiind însoțită de mai multe fotografii din plen. „Contributivitatea trebuie să rămână principiul pe care se sprijină acordarea pensiilor. Prin urmare, după adoptarea legii, parlamentarii nu vor mai primi pensii speciale”.

Ovidiu Florean a marcat și el momentul, printr-o fotografie de grup.

Parlamentarii opoziției s-au abținut și n-au amintit de acest proiect, deși ieri l-au votat.

De ce este acest proiect de lege praf în ochi?!

Ei bine, parlamentarii au votat ieri eliminarea pensiilor speciale, însă DOAR a deputaților și senatorilor, care reprezintă practic doar 1% din pensiile speciale totale. Acest lucru a fost punctat ieri, în timpul ședinței și de
Lordant Turos (UDMR):

„Vă înșelați alegătorii prin eliminarea celei mai mici pensii speciale, fără să le eliminați pe celelalte. Pensiile parlamentarilor reprezintă 1,38% din totalul pensiilor speciale. Am ajuns din nou la un capitol unde demagogia și populismul ating cote uriașe”.

Potrivit unor date din 2019, pensiile luate de militari, polițiști și angajații serviciilor de informații reprezintă 90% din totalul pensiilor speciale. Pensiile luate de magistrați reprezintă 7% din totalul pensiilor speciale.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: