Polițiștii bistrițeni, pe urmele a trei minori de 16 ani și un tânăr de 18 ani! CE au făcut:

„Distracția” celor de 16 ani nu mai e ca altădată. Polițiștii bistrițeni au fost pe urmele a trei minori de 16 ani și un tânăr proaspăt ajuns la vârsta majoratului. Trei din cei patru s-au ales cu dosare penale. AFLĂ ce au făcut:

Tot mai mulți minori dau de lucru polițiștilor. Ieri, doi minori de 16 ani și un băiat abia ajuns la vârsta majoratului s-au ales cu dosare penale. Iar o minoră de 16 ani a pus poliția de la nivel național în alertă.

A făcut accident și a fugit

„La data de 3 februarie a.c., proprietarul unui autoturism a sesizat polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința despre un accident rutier care a avut loc în urmă cu 3 zile și care s-a soldat cu pagube materiale. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 au stabilit faptul că la data de 31 ianuarie a.c., un minor de 16 ani, din Vermeș, în timp ce conducea autoturismul părinților pe un drum comunal din localitate, ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile și a acroșat gardul din beton al unui imobil. Totodată, în urma impactului, au fost înregistrate avarii și la un autoturism care se afla parcat în curtea imobilului respectiv. După producerea accidentului, minorul a plecat de la fața locului cu autoturismul pe care-l conducea”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis.

Au distrus o mașină parcată

Aseară, cu puțin înainte de miezul nopții, o femeie din Poienile Zagrei a sunat la 112, anunțând că două persoane au tăiat un cauciuc al mașinii sale.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat doi tineri de 18 și 16 ani, ambii din Poienile Zagrei și au stabilit faptul că, în aceeași seară, cei doi ar fi spart oglinda și ar fi tăiat una dintre anvelopele autoturismului în cauză, care era parcat pe raza localității, în apropierea unei locuințe”, explică polițiștii.

Oamenii legii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

De la școală nu s-a mai întors acasă

„La data de 3 februarie a.c., ora 18:15, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din Maieru cu privire la faptul că fiica ei în vârstă de 16 ani a plecat, în aceeași dimineață la școală, iar după terminarea cursurilor nu a mai ajuns acasă. Au fost demarate de îndată căutări, tânăra fiind depistată în localitatea Dobârca, județul Sibiu. Aceasta a fost internată într-un centru pentru protecția copilului până la încredințarea către părinți”, se arată în comunicatul IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: