0.3 C
Bistrița
joi, decembrie 1, 2022

POVEȘTI DIN SAT: Mare este Dumnezeu!

„Povestea asta, dragul mamei, seamănă cu aceea pe care mi-o spunea mama bună, când îi țineam fusul între palme, la depănat. Mult îi de-atunci… Eram copcilă. Da’ n-am uitat-o…” Așa  începea povestea lelea Nastacuța, într-o zi de duminică, stând pe un scăuneș la umbră, sub cireșul de la poartă.

Leonuc, feciorul femeii asculta cu atenție: „Spunea că, pe vremuri, într-o țară îndepărtată, trăia un bătrân care făcea bijuterii. Buna îi zicea altfel, nu mai știu… ba da… giuvaergiu… Bătrânul acela, la orice întâmplare, bună ori rea, zice întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!” Peste țara aceea, împărat era un pagân cu suflet hain și crud. Auzind de bătrânul care aduce slavă Domnului, începu să-i poarte ură crâncenă. Mare ură! Grozavă!

Într-o zi, îl chemă la el, cu gând mișel – mnișăl – zicea buna și îi dă omului inelul scump, scos de pe deget. I-l arată cu-ngâmfare și îi poruncește să-l ia, să-l curețe și să-l aducă înapoi, în trei zile. Bătrănul îl ia și promite să-l aducă, fără a uita să spună că „Mare este Dumnezeu!”

Pe motiv că vrea să pună inelul într-o cutiuță, împăratul se duce iute într-o cameră, îi scoate piatra ce lucea de-ți lua ochii, deschide fereastra și pe loc o azvârle în mare. Îi dă cutia apoi bătrânului, dar nu uită să se întrebe singur, cu răutate: Cât de mare-i Dumnezeu? Să văd!

Omul ia cutia și ajunge cu ea acasă, o lasă închisă și se așază la masă, își vede de treabă, fără să se gândească la minunea de inel.

După vreo trei zile, ia inelul ca să-l șteargă, vede că piatra lipsește și îl cuprinde o jale maaare… Plânge mult, pe urmă zice: „Mare este Dumnezeu!” și se întreabă ce va face împăratul când va afla. În clipa aceea, bătrâna lui nevastă intră aducându-i în mână piatra strălucitoare. O găsit-o când tăia peștele pe vatră, să-i facă moșului o ciorbă, la prânz.

– Oooof! întărește moșul, „Mare este Dumnezeu!”

Probează apoi piatra. E de acolo, de la acel inel! Bucuros, îl ia, îl curăță, pune piatra la locul ei și i-l aduce împăratului, neuitănd să adauge „Mare este Dumnezeu”!

Împăratul, curios, începu a striga, întrebându-l cum de a putut găsi piatra, când el însuși a scos-o și a aruncat-o în mare! Giuvaergiul povestește și la urmă adaugă, smerit „Mare este Dumnezeu! Slava lui, în veci, AMIN!”

Astă  întâmplare l-a făcut pe împăratul acela să devină creștin și să spună și el că „Mare este Dumnezeu!”

Povestea asta, când ne-o spus-o mama bună pentru întâia oară, era după o pățanie a noastră, din casă. Ia cum s-o întâmplat:

Mătușa  Reghina, sora tatei, era o femeie tare harnică și curată, pricepută să facă mâncare bună, din puținu’ ce-l avea. Copiii și nepoții îi treceau pragul și niciodată nu ieșeau din casa ei, fără să se așeze întâi la masă, pentru a mânca câte ceva: sarmale bune ca matușa Reghina, numai mama mai știa face! Da’ leveșă?!

Daaa, pe masa din casa dinainte, avea mereu puși la uscat, toșmagii făcuți și demnicați cu cuțâtul, mărunt, mărunțăl.

– Mâncați un blid de leveșă? Am tăiet un cucoș!, întreba mătușa. Hai, că n-am mai pățât ca săptămâna trecută… Vai, Doamne, Mare-i puterea lui Dumnezeu Sfântul!

– Da’ ce ai pățât, matușă?

– Ia, ce-am pățât! Știi că unceșu-tău, croitor mare, are niște ace ale lui, cu care poate lucra mai bine… Noi nu-i umblăm prin lucruri! Mai săptămâna trecută, lucră și își pierde acul, nu știu pe unde și nici cum, că până azi n-am înțăles!

Îl cătăm noi, cu tății, în dreapta, în stânga. Acu’, nicări…! Doară, cum să găsești acul, în carul cu fân? Scuturam noi și pătura de pe pat, să nu rămâie acolo, Doamne ferește! Nu-i acul și nu-i! Ce să faci? Trece o săptămână bunăăă… Unceșu-tău se necăjește, că era învățat să lucre cu acul lui… No, ca omu’!

Sâmbăta ce vine, îl pun să taie cocoșul cel bătrân, că aveam doi și să-l pun în oală, la cert. Pentru duminică… Îl pun în oală, pornesc focu’… Când îi aproape gata, vine copilul meu, Ionuc, de la joacă, de pe-afară… Flămând! Sâmțăște miros de mâncare și-mi cere să-i scot ceva din oală, să-și prindă foamea. Eu rădic capacu’, prăbălesc cocoșu… dacă-i cert… Da, îi cert! Scot rânza cu polonicu’ și o las să se răcească, pe farfurie.

Vine copcilu’, împluntă furculița în rânză, ie cuțitu’ cela mare și prinde a tăie din ea, că era cerbinte. Și taie, hărști, hărști, hărști… dă de ceva… nu, nu reușește. Se oprește și iară dă. Da’ luneca cer pe cer.

Cum? În rânză? În rânza cocoșului ? Unde?

Adecă, acul lui tata-său, aruncat printre pcetrile din ocol, o fost înghițât de cocoș. Și i s-o împluntat în rânză. I-o străpuns-o… Eu l-am văzut că de-o vreme stă cam pleoșit, cu creasta într-o parte, ba’ îl cam bate celălalt… Până acuma nu s-o întâmplat asta…! Poate că ar ci și murit, până la urmă…

Acul ajuns în ocol, o căzut între pcetrii și l-o mâncat cocoșul. Dar oare dacă-l înghițea Ionuc, copcilu’, mestecând carnea? Nu, nu era un ac mare! Și cine s-o gândit că acul pcerdut în casă stă împluntat  în rânza din farfuria copcilului? Da, un ac mic ar ci făcut o nenorocire mare! Da’ Dumnezeu  ne-o ferit!

No, dragu’ mamei, nu-i așa că puterea lui nu are margini? Am s-o spun de câte ori mi-oi aminti, pe ceas și pe minut! Să știți și voi, că Mare este Dumnezeu!

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

BETAK angajează agent vânzări și gestionar, Cibela are nevoie de personal pentru curățenie

Se fac angajări la Cibela, Betak și Italtextil Sărata, care are nevoie de secretar administrativ, dar...

Dă personalitate casei tale, cu perdelele ArYaS. Cel mai nou showroom din oraș asigură inclusiv măsurătorile și montarea

Dacă ochii sunt oglinda sufletului, cu siguranță ferestrele sunt oglinda casei. Un motiv în plus ca...

MATEROM Automotive Bistrița: Treci prin iarnă fără griji!

Venirea iernii este o certitudine, așa că asigură-te că autoturismul tău este pregătit. Verifică-i frânele, farurile...