Principele Nicolae pune umărul la amenajarea Via Transilvanica, cel mai mare traseu de drumeție din țară

Prezent la mai multe acțiuni și proiecte marca Tășuleasa Social, principele Nicolae a răspuns afirmativ și când a fost chemat să se implice în amenajarea Via Transilvanica, cel mai mare traseu de drumeție din țară.

Iubitor de natură și aer curat, principele Nicolae a pus umărul zilele trecute la amenajarea Via Transilvanica, cel mai mare traseu de drumeție, care străbate țara de la un capăt la altul.

Acesta a fost surprins la Sighișoara, alături de Tibi Ușeriu, descărcând dintr-un TIR bornele kilometrice, care urmează să-i ghideze pe turiști și drumeți.

„Este un proiect de ţară, naţional, pentru români şi nu numai. Mi se pare că este o oportunitate foarte mare şi foarte bună pentru orice comunitate care se află pe acest traseu. Este important şi va fi din ce în ce mai important pentru viitorul şi dezvoltarea lor. Asociaţia Tăşuleasa Social are deja o bază de date foarte mare cu voluntari, dar în fiecare comunitate eu sper ca autorităţile sau cei care vor monta bornele vor avea în jurul lor voluntari din comunităţile respective. E ceva frumos şi important pentru noi. Noi, toţi împreună, construim acest traseu, nu este o asociaţie sau o instituţie. Deja a avut succes acest traseu, deşi este doar la început, cu siguranţă va fi un mare succes în continuare. Asociaţia Tăşuleasa Social face proiecte mari, de calitate şi cu oameni de calitate, asta este foarte important, au reuşit să unească voluntari şi autorităţi în jurul lor pentru tot felul de proiecte, aşa cum este şi Via Trasilvanica. Este un proiect de ţară şi este foarte important pentru comunitate, noi, cetăţenii, trebuie să sprijinim un astfel de proiect. Ne vom dezvolta ca ţară mult mai repede dacă noi suntem uniţi şi ne implicăm cum putem şi unde putem”, a declarat fostul Principe Nicolae al României, citat de Agerpres.

Potrivit fostului Principe al României, un astfel de traseu turistic va pune în valoare calitatea umană a românilor, dar și patrimoniu, gastronomia, istoria sau peisajele extraordinare.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: