21.9 C
Bistrița
luni, mai 11, 2026

PRO-VERB: Ce ți-e scris în frunte ți-e pus…

Ce ți-e scris în frunte ți-e pus spun românii cu gândul la soartă și la faptul că ea ne este dată cu un grad de prestabilire.

Îmi vine în minte o povestioară veche legată de acest proverb. Un om dintr-un sătuc sărac a fost trimis de nevastă să meargă să facă bani într-un oraș de peste munți. I-a zis că un an trece cum trece și o să se chivernisească și ei.

A fost omul, a muncit și a facut o pungă de bani, dar, la întoarcere l-a prins noaptea într-o pădure. S-a urcat într-un copac, a găsit o scorbură, s-a ascuns acolo cu punga la piept și a adormit.

Dimineața nu mai avea punga cu bani. Cum să se ducă la nevastă așa? A luat-o iar spre orașul de peste munți a mai lucrat un an, a mai făcut o pungă cu bani. La întoarcere noaptea l-a prins în aceeași pădure. Și-a cusut punga cu bani în căptușeala hainei, s-a ascuns în bortă și a pus crengi la intrare apoi a adormit. Dimineața nu mai avea punga și s-a apucat să plângă.

Mai încolo de el, pe aceeași creangă, a văzut un tânăr vesel, cu părul creț care – legănându-și picioarele și zâmbind șugubăț l-a întrebat: 

„Tu nu ți-ai dat seama din prima?”

„De ce anume?”

„Tu n-o să ai niciodată bani…”

„Dar cine ești tu?”

„Destinul tău. Te mai duci odată în oraș?”

Cam așa stau lucrurile cu soarta și destinul că doară ce ți-e scris în frunte ți-e pus…

Este suficient să te privești cu atenție în oglindă, ca să îți dai seama. Unii sunt făcuți să aibă bani cât nu le trebuie. Alții sunt făcuți să-și ducă zilele cu o pâine și apă. Unii sapă după cartofi și găsesc comori, alții sapă după cartofi și dau numai de pietre. Unii au iahturi de nu le pot număra, alții abia își pun un petec pe camera de la bicicletă…

Voi din ce categorie faceți parte ?

Dacă ajungi să îți cunoști destinul, măcar nu te mai chinui să fii altfel decât ți-a fost dat de printre stele. Căci se știe deja: Ce ți-e scris în frunte ți-e pus

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...