Cum e turcul, și pistolul este o expresie care datează de secole la români încă din vremea ocupației otomane, când trupele de ieniceri au fost dotate cu aceste arme nou apărute: cu pistoale.

Când pistolul se află în mâna unui om cinstit și cu obraz nimeni nu avea de suferit, în afara infractorilor violenți și a celor fărădelege.

Turcii aveau năravuri proaste, ăsta era un lucru bine cunoscut. Iar când pistolul era mânuit de un turc care îndeobște era aflat în căutare de bani, chefuri, peșcheșuri, bacșișuri și femei – pistolul devenea periculos.

Așadar expresia se leagă de calitatea oamenilor cărora le sunt puse la îndemână mijloace. Eu cred că are o legătură și cu proverbul „Nu pune bota în mâna nebunului”.

Se știe că turcii erau instabili psihic și aveau o lăcomie nețărmurită pentru banul public, mâncare gratuită și petreceri cu mulți muzicanți.

Persoanele cu apucături nepotrivite nu trebuie să ajungă la mijloace mai ample prin care să cauzeze rău mai mult decât își pot face numai lor datorită înzestrării cu puțină minte.

Plasarea lor în arealul social în puncte de referință nu poate să facă decât rău semenilor. Și de aceea marginalizarea lor este o datorie socială la care se cere să contribuie întreaga comunitate care își dorește binele.

Așadar, cum e turcul așa e și pistolul. Cum e stăpânul, așa sunt și slugile. Și asta ar trebui să ne dea de gândit atunci când stăpânul este una într-una prezent în viața publică și se definește ca un om îngust, răzbunător și slab de minte. Pentru că dacă el este lider înseamnă că întreaga lui diviziei de ieniceri este cam de același calibru.

Conform adevărului Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești nu putem deduce logic decât că însoțitorii turcului nu sunt mai breji decât el. Că au aceleași năravuri proaste care se cer limitate și îngrădite…