Râde ciob de oală spartă – este o vorbă care, de bună seamă, a pornit de prin atelierele meșteșugărești. În care olarii și ceramiștii pricepuți au făcut oalele din care ne mâncăm sarmalele, ne bem laptele sau ciorbele gustoase.

Au observat ei că, din întâmplări nefericite, câte o oală a căzut, s-a spart și s-a ciobit.

Dacă mutăm în lumea oamenilor această observație, vom presupune că ea se referă la războiul românului cu românul. La felul în care unii români mai umblați îi critică pe cei din țară, cum că ar fi mai umili și neștiutori.

Dacă se întoarce un om de prin țările străine și critică Bistrița că este doar un sat cu canalizare și că, prin comunitatea bistrițeană, oamenii sunt penibili, atunci acel om uită că el, ca ciob, s-a desprins din această oală comună în care trăim cu toții și încercăm să ne facem viața mai bună.

Sunt atâția alții făcuți să bage de vină în tot ce se întâmplă, de parcă asta le-ar fi menirea…

Se feresc să vadă jumătatea plină a paharului, doar pentru că așa le este firea – ciobită. Evident, spiritul critic este necesar și îl avem cu toții. Dar aceste cioburi umane, care au sărit din oala Bistriței, ar trebui să se gândească mai bine la identitatea lor. Să nu se lase contaminate de modele închipuite.

Nu-mi spune că ai fost într-o țară străină, doar pentru că ai fost pe un drum, ai mâncat într-un restaurant, ai cunoscut o casă și un loc de muncă acolo. Cu ce drept îți asumi tu cunoașterea completă a acelei țări?

Eu zic așa: să ne bucurăm cu toții că locuim în Bistrița, în această oală în care ne fierbem zilele și pe care eu o văd întreagă, cu toți bistrițenii la un loc.

Să încercăm să ne facem fiecare zi bună… Să punem câte o cărămidă, pe cât ne stă în putință, pentru a construi viitorul acestui oraș, în care vor locui copiii noștri și copiii lor…