1.8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Puterea voluntariatului: doi frați, un inginer și-un profesor de sport, au asigurat cu voluntarii zona de sosire a unei etape a Turului României

Doi frați, unul inginer de meserie, iar celălalt profesor de sport, au reușit să organizeze exemplar, cu ajutorul voluntarilor, zona de sosire și de plecare a unei etape a Turului Ciclistic al României. Nici nu e de mirare, având în vedere că cei doi organizează ture cu bicicleta deja de ani de zile.

Site-ul oficial al Turului Ciclistic al României prezintă povestea fraților Vidican, care au organizat și gestionat zona de sosire la finalul Etapei 1 și plecare în Etapa a 2, de la Bistrița.

Claudiu are 30 de ani și este inginer la bază, iar Gabriel 38 de ani și este profesor de educație fizică și sport. Pe cei doi îi întâlniți în 70% din timp la „Copacul cu cafea”, coffee-shop-ul pe care l-au pus pe picioare acum mai bine de 5 ani.

Timpul liber pe care îl au îl petrec  hai-hui, într-un proiect pus la punct tot de ei: Tura cu copaci. Cei doi organizează ture cu bicicleta în întreg județul. Nu este greu de crezut că atunci când cei mai buni cicliști din 15 țări au avut nevoie de ajutor, Claudiu și Gabriel au făcut front comun și-au adunat voluntari în jurul lor pentru a se asigura că totul merge strună.

„Și eu și fratele meu suntem sportivi de performanță: el a făcut fotbal, eu – dansuri. Am descoperit bicicleta când amândoi am renunțat la sportul de performanță și am ales ceva ce făceam de mici copii, adică să pedalăm. Tura cu copaci s-a născut în anul 2017 la inițiativa lui Florin și a Manuelei Mureșan (campioană națională, în 2022, atât la șosea, cât și la MTB, la mai multe discipline), din dorința de a crea o comunitate a bicicliștilor și de a descoperi județul Bistrița-Năsăud, care este la propriu, o comoară naturală. Tura cu copaci a ajuns în acest an la ediția a 30-a”, spune Claudiu, pentru turulromaniei.ro.

Cei doi au organizat ture cu bicicleta în primă fază prin pădure, iar din 2019 încurajează inclusiv deplasarea spre serviciu pe două roți. Cei care se folosesc de bicicletă pentru activitățile lor zilnice primesc câte un premiu de la cei doi frați.

Foto: turulromaniei.ro

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.