18.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

REACTOR de creație și experiment, la Bistrița, cu două piese de teatru pentru generația Z

Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, vineri 4 octombrie, ora 18.00, la Palatul Culturii. Aici se joacă producția de teatru REACTOR făcută de/cu oameni foarte tineri, cu un limbaj extrem de contemporan, specific și reprezentativ pentru generația Z.

CINE ERAM CÂND VOIAM SĂ FIU

Text și concept: Maialgesa Dat, Alexandra Ioana Harapu, Maria Elena Morar, Alexandra Neag, Ioana Toloargă.

  • Cu: Maialgesa Dat, Alexandra Ioana Harapu, Maria Elena Morar, Alexandra Neag
  • Regia și dramaturgia: Ioana Toloargă
  • Foto afiș: Laura Brumă
  • Durată: 1 h 40’
  • Vârstă: 14 +

Sinopsis: Atât de aproape de noi, o prințesă cu nostalgie prenatală nu vrea să se nască, deși lumea e gata-pregătită pentru ea. Prințesele Disney nu se maturizează, nu trăiesc în corpul lor, nu pierd, dar noi da. Ariel, Aurora, Belle, Jasmine sunt patru dintre prințesele cu care am crescut. Prin ele ne întoarcem într-un univers de plastic roz al camerei copilăriei, în care nu mai avem loc. Corpul de când eram mici, nostalgia unor lucruri pe care le-am proiectat și care nu se vor întâmpla niciodată bântuie o prințesă care nu mai e prințesă. Între amintire și revizitarea celor patru povești, non-romantic post-idealist, se naște un spațiu incert, marcat de cine voiam să fim și de experiența de a deveni fetele de acum.

Sâmbată 5 octombrie, de la ora 18.00, tot la Palatul Culturii – o altă producție de teatru REACTOR – la fel de interesantă și provocatoare.

CASIO

  • De: Călin Deneș, Ana Maria Marin, Ilinca Popescu, Mara Solomon
  • Muzica și atmosfera sonora: Mara Solomon
  • Montaj video live: Călin Deneș
  • Consultant vizual: Ilinca Popescu
  • Grafica: Lucia Mărneanu
  • Dramaturgie & direcția de scenă: Selma Dragoș
  • Durată: 80 min
  • Vârstă: 16+

Sinopsis:   Bine ați venit! Odihnească-se în pace! Felicitări! Și la mai mare! Condoleanțe! Să fie într-un ceas bun! Adio! La mulți ani!

Casio, dacă mai ești acolo, spune-le tuturor că iubirea, când nu moare, învinge.

Dacă dragoste nu e, ce e?

Casio a fost un copil iubit.

Apoi a crescut și a realizat că viitorul său a fost deja visat si planificat de altcineva. Oare trebuie să renunțe la sine sau la cei pe care îi iubește?

Un spectacol despre locul nostru, ca persoane queer, în mijlocul celor pe care îi iubim.

Mulțumiri:  Raluca Sas-Marinescu și Alexandra Felseghi coordonatoarele cursului „Prelucrarea textului de spectacol”, curs în care a început dezvoltarea acestui proiect.

Bilete se pot achiziționa de AICI (www.iabilet.ro) sau de la casa de bilete a Palatului Culturii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...