Care va să zică… așa arată drumul spre iad: câteva umbre se mișcă fantomatic, fără sens, mașinile gonesc în viteză, iar din când în când, figura unui șofer sictirit se holbează cu ochi pustiiți – spre dreapta, spre stânga…
Care va să zică – așa arată drumul spre iad…! Atât de simplu ni se așterne la picioare – cu tot cu clădirile care curg în spate, într-o amețitoare viteză, într-un iureș fără sens, cu câteva colțuri de case neterminate, câțiva pietoni, o mămică stresată, un cărucior care își învârte roțile sau doi bărbați care se ciondănesc în depărtare…
Nu se înțelege deloc ce își strigă unul altuia, nici nu interesează pe nimeni, privirile se pot întoarce nestingherite spre alte mesaje – mai limpezi, mai liniștite, cum este anunțul acela de închiriat, în care doar cifrele, subțiri, prelungi, albe și curate contează…
Cam așa ni se înfățișează drumul spre iad, iar lecția trebuie învățată rapid și bine, niciun fel de tehnologie nu are sens aici, nici un mobil nu te salvează, nici un prieten nu apucă să-ți mai vorbească… Tiptil și cât se poate de organizat, de-a lungul sau de-a latul unor reguli… Fiecare pe drumul lui…
