Cocoţat pe acoperiş, tânărul mascul ne-a privit o clipă în ochi – adânc şi pătrunzător – până când privirile s-au înceţoşat… Până când lacrimile ne-au invadat cu totul. Pentru o clipă, am avut certitudinea că este pregătit şi gata să se arunce în gol…
O clipă ne-a privit adânc şi pătrunzător în ochi. Cât să facă loc unui fior de spaimă: să vezi că vrea să se arunce în gol…! Vrea să-şi curme zilele. Vrea să-şi încheie socotelile cu viaţa…
Dar nu a fost chiar aşa…
Pe neaşteptate, tânărul a început să vorbească: şuvoaie întregi de cuvinte, învălmăşite, amestecate, repezite unele peste altele, învăluite toate într-o răscolitoare melodie… Valuri întregi de idei au izbucnit atunci şi s-au împrăştiat de jur împrejur…
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/uNWGztPrPU4″ /]
Probabil se lamenta în legătură cu soarta lui… Poate încerca să ne facă martorii unui secret. Sau poate – dimpotrivă – se străduia să ne explice cât îi este de greu. Poate încerca să ne înşire pe aţă nebănuite necazuri, emoţii sau tulburătoare gânduri care îl chinuiau amarnic…
Aţi ghicit: un mascul de mierlă neagră (Turdus merula cum îl numesc specialiştii biologi) s-a cocoţat, chiar zilele trecute, într-o magică dimineaţă, pe acoperişul din faţa casei noastre.
De acolo a încercat tânărul pentru o vreme (să tot fi fost vreo trei minute bune) să ne vorbească, să explice, să ne mărturisească sau poate doar să ne cânte ceva foarte important…
Din nefericire, nu am înţeles absolut niciun cuvânt.
Am fost nevoiţi să ne cerem scuze…
Foto deschidere @ Alex Varga
